ICCJ. Decizia nr. 115/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 115/2006
Dosar nr. 1877/1/2005
(Nr. în format vechi: 364/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 10420/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca instanţă de recurs, constatând ca sunt îndeplinite condiţiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de Primăria municipiului Oneşti împotriva sentinţei nr. 229 din 15 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta Primăria municipiului Oneşti a declarat recurs.
Reclamanta a susţinut că încheierea atacată este netemeinică şi nelegală şi, în concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi repunerea pe rol a cauzei.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către reclamantă a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul.
Excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat este dată de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, text de lege care însă, la rândul său, exceptă în mod expres încheierile pronunţate în recurs, situaţia în speţă.
Cu privire la încheierile prin care se dispune suspendarea judecăţii în temeiul unei legi speciale, în speţă Legea nr. 64/1995, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs, cum, de altfel, nici legea specială nu a făcut-o. Ca atare, creditorul nu poate declanşa calea de atac prevăzută de dreptul comun, având deschisă numai calea unei cereri pentru ridicarea suspendării, adresată judecătorului sindic, în condiţiile expres prevăzute de art. 43 pct. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Ca atare, încheierea menţionată urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă, pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, în această etapă procesuală.
Ori, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunţate in apel şi hotărârile date in primă instanţă, fără drept de apel.
Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce trebuie a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamantă apare ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit acestei legi speciale.
Este de reţinut că modul de determinare al căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituţia României, acelaşi pentru persoane aflate in situaţii identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Ori, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Primăria municipiului Oneşti împotriva încheierii din 10 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 10420/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 116/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
