ICCJ. Decizia nr. 117/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 117/2004
Dosar nr. 109/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 26 februarie 1997, precizată ulterior, reclamanta S.O. a chemat în judecată SC L.P. SRL Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 298 din 2 septembrie 1996 şi să oblige pârâta să restituie acesteia suma de 56.560.000 lei, compusă din 20.000.000 lei ,avans şi 36.500.000 lei, penalităţi de întârziere, aferente perioadei 21 noiembrie 1996-21 noiembrie 1997.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect livrarea unei linii tehnologice de panificaţie şi patiserie, compusă din cuptor, dospitor, malaxor şi tăvi.
Deşi a achitat pârâtei suma de 20.000.000 lei, cu titlu de avans din preţul convenit, aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia, până la termenul convenit, de livrare a liniei tehnologice contractate.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de neexecutare a contractului.
În acest sens, pârâta a arătat că la 9 noiembrie 1996 a notificat reclamanta, invitând-o la sediul societăţii comerciale, pentru predarea liniei tehnologice. Pârâta S.O., în calitate de cumpărător, nu a dat curs acestei solicitări.
Prin sentinţa nr. 2973 din 26 iunie 1998, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei partea din preţ, plătită sub formă de avans, cu penalităţile de întârziere aferente.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, între reclamanta S.O., în calitate de cumpărător şi pârâta SC L.P. SRL Bucureşti, în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul menţionat în cererea de chemare în judecată.
Contractul avea ca obiect proiectarea, realizarea, montarea şi asistenţa tehnică, pentru linia de fabricaţie compusă din utilajele menţionate în anexă.
Preţul liniei tehnologice a fost stabilit la suma de 56.020.000 lei, din care reclamanta urma a plăti în avans 50%.
Deşi reclamanta a achitat avansul convenit, pârâta nu a executat în termen linia tehnologică contractată.
Apărarea pârâtei, privind executarea liniei tehnologice şi punerea acesteia la dispoziţia reclamantei, nu este dovedită.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a mai insistat în cererea privitoare la rezoluţiunea contractului, aceasta pretinzând doar restituirea avansului, cu penalităţile aferente.
Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâta a declarat apel, susţinând că instanţa de judecată a stabilit eronat starea de fapt, cu referire la nevalorificarea faptului că la termenul stabilit în contract a cerut reclamantei să se prezinte la sediul său, pentru achitarea diferenţei de preţ şi ridicarea liniei tehnologice contractate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 393 din 24 februarie 1999, a respins apelul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat, cu motivarea că SC L.P. SRL Bucureşti nu a dovedit cele afirmate, nici la judecarea în fond a cauzei şi nici în apel.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, criticile privind greşita apreciere a obligaţiilor părţilor contractante.
Astfel, potrivit art. 1 pct. 4 din contractul de vânzare-cumpărare menţionat, termenul de livrare convenit era 21 noiembrie 1996.
Potrivit art. 2 din acelaşi contract, livrarea liniei tehnologice era condiţionată de îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor, privitoare la solicitarea protocolului de recepţie şi ridicarea utilajului.
Reclamanta nu a dovedit că şi-a îndeplinit aceste obligaţii.
Mai mult, cu actele depuse la dosarul cauzei, pârâta a făcut dovada realizării liniei tehnologice contractate, notificării reclamantei şi neprezentării acesteia la sediul vânzătorului, în vederea efectuării recepţiei şi preluării liniei tehnologice contractate, executate în termen.
Prin Decizia nr. 5372 din 26 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, reţinând că aceasta nu a probat executarea şi predarea utilajului, în termenul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârile judecătoreşti atacate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, acestea fiind, totodată, şi vădit netemeinice.
Astfel, contrar dispoziţiilor art. 1169C. civ., reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate prin art. 2 din contractul de vânzare-cumpărare, împrejurare în raport de care se impune concluzia logică că, ulterior încheierii contractului, aceasta nu a mai fost interesată în achiziţionarea liniei tehnologice.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin dispoziţiile art. 1169C. civ., s-a stabilit că „cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
În cauza examinată, probele administrate nu sunt de natură să formeze convingerea că reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare, încheiat cu pârâta.
Astfel, prin contractul menţionat, SC L.P. SRL s-a obligat să proiecteze, să producă şi să predea reclamantei S.O. linia tehnologică precizată.
Potrivit art. 2 din contract, livrarea utilajelor era condiţionată de întocmirea unui proces verbal de recepţie, încheiat în incinta staţiei pilot a executantului, iar beneficiarul era obligat să verifice funcţionalitatea utilajelor cu produse specifice firmei sale şi să dispună ridicarea utilajelor, dacă rezultatul recepţiei era concludent.
Aşadar, livrarea liniei tehnologice era condiţionată de realizarea recepţiei, iar ridicarea acesteia de la sediul vânzătorului, după plata preţului, era în sarcina cumpărătorului.
Actele dosarului nu atestă că reclamanta s-ar fi adresat pârâtei, pentru efectuarea recepţiei şi nici că s-ar fi deplasat la sediul acesteia din urmă, pentru ridicarea liniei tehnologice.
Singurul înscris depus de reclamantă în dovedirea acţiunii sale a fost o somaţie din 26 februarie 1997, prin care solicita pârâtei restituirea avansului de 20.000.000 lei, pe motiv că aceasta din urmă nu şi-a executat obligaţia de predare a bunului.
Or, acest înscris este lipsit de relevanţă juridică, sub aspectul examinat.
Mai mult, pretinsa neîndeplinire de către pârâtă a obligaţiei de realizare a liniei tehnologice contractate este infirmată de adresa nr. 0058A din 9 noiembrie 1996, prin care s-a comunicat reclamantei faptul realizării utilajelor comandate şi prin care aceasta a fost invitată să se prezinte la sediul executantului, pentru efectuarea recepţiei şi încheierea procesului verbal constatator, precum şi pentru achitarea diferenţei de preţ. În legătură cu acest înscris, pârâta a depus şi dovada expedierii, astfel că, în mod greşit, a fost înlăturată valoarea sa probatorie.
Concluzionând, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea propriilor obligaţii asumate prin contract, cu referire la prezentarea acesteia la sediul vânzătorului, pentru efectuarea recepţiei, încheierea procesului verbal de recepţie, achitarea diferenţei de preţ şi ridicarea liniei tehnologice.
În acelaşi timp, pârâta a făcut dovada realizării liniei tehnologice contractate şi somarea reclamantei, în vederea îndeplinirii propriilor obligaţii.
Or, reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor contractuale, în raport de care fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte şi care implică simultaneitatea de executare a acestora, nerealizată, în acest caz, din culpa reclamantei, dă dreptul la invocarea excepţiei de neîndeplinire a contractului. Această excepţie a fost invocată de pârâtă, fiind, însă, greşit soluţionată de instanţe, în raport de dispoziţiile art. 1322C. civ. şi art. 969 din acelaşi cod, cu referire la culpa contractuală probată a reclamantei.
Aşa fiind, criticile privind greşita apreciere a probelor administrate în cauză, care nu fac dovada culpei pârâtei în executarea contractului, se constată a fi întemeiate, aşa încât se impunea respingerea acţiunii reclamantei.
Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză sunt supuse cazului de casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa Decizia pronunţată în recurs de secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie, va admite recursul declarat de pârâtă, împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care o va modifica, în sensul admiterii apelului declarat de aceeaşi parţi, împotriva hotărârii primei instanţe şi schimbării acesteia în tot, în sensul respingerii acţiunii reclamantei S.O.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 5372 din 26 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Admite recursul declarat de pârâta SC L.P. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 393 din 24 februarie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, pe care o modifică, în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâta SC L.P. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 2973 din 28 iunie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Respinge acţiunea precizată formulată de reclamanta S.O., împotriva pârâtei SC L.P. SRL Bucureşti.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 116/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 118/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
