ICCJ. Decizia nr. 113/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ.
Decizia nr. 113/2004
Dosar nr. 664/2003
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 15 martie 2004
Examinând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de formă, precum şi sub cel al încadrării motivelor invocate în cazurile de casare sau de modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6795 din 7 septembrie 1998, Judecătoria Târgovişte a admis acţiunea introdusă de reclamanta I.Z., în contradictoriu cu pârâţii C.C., S.Gh., I.I.T., I.S., C.M., S.Z.C. şi a dispus partajarea bunurilor succesorale rămase la decesul părinţilor acestora, prin atribuirea de loturi în natură şi plata de sulte.
Lotul reclamantei a fost constituit din suprafaţa de 1000 metri pătraţi teren livadă situat în comuna Lucieni, satul Raciu, evaluat la suma de 50.000.000 lei, în considerarea căreia reclamanta a fost obligată să plătească lotului 5 suma de 6.550.000 lei cu titlu de sultă.
Apelul declarat de pârâtul S.Gh. împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins de Tribunalul Dâmboviţa, prin Decizia nr. 491 din 24 februarie 1999.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 2303 din 14 iulie 1999, a respins recursul declarat de acelaşi pârât împotriva deciziei instanţei de control judiciar.
Ulterior, reclamanta I.Z. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 6795/1998 a Judecătoriei Târgovişte, cu privire la suprafaţa terenului formând lotul atribuit acesteia.
Cererea formulată de reclamantă a fost admisă de Judecătoria Târgovişte, prin încheierea din 11 februarie 2000, soluţie menţinută de Tribunalul Dâmboviţa, în rejudecare, prin Decizia nr. 725 din 10 mai 2001, după o casare cu trimitere.
Recursul declarat de pârât împotriva acestei decizii de către pârâtul S.Gh. a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 2653 din 5 octombrie 2001.
Pârâţii S.M., M.B., S.L. şi B.G. au cerut revizuirea acestei din urmă decizii, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ca instanţă de recurs, susţinând că este potrivnică deciziei nr. 2303 din 14 iulie 1999, pronunţată de aceeaşi Curte, în dosarul nr. 3762/1999.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4063 din 15 octombrie 2003, a respins cererea de revizuire formulată de pârâţii menţionaţi, reţinând că Decizia a cărei revizuire se cere nu evocă fondul şi, ca atare, nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate menţionată, cerută de legea procesuală civilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâţii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că instanţa de revizuire, contrar practicii constante, a rămas în pronunţare numai asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererii de revizuire.
Examinând recursul declarat de pârâţii menţionaţi, în raport cu cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 308 C. proc. civ., cu referire la art. 3021şi art. 304 din acelaşi cod, se constată că aceasta nu îndeplineşte condiţiile avute în vedere de legiuitor prin textul menţionat.
Astfel, declaraţia de recurs nu cuprinde menţiunile obligatorii cu privire la numele şi domiciliul părţilor, cu referire la intimaţi.
Pe de altă parte, deşi recurenţii au invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., critica unică formulată nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 din cod.
Sub un prim aspect, deşi a invocat motivele de modificare menţionate, recurenţii nu au formulat nici o critică cu referire la cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
În acelaşi timp, critica formulată nu se încadrează nici în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, invocat de recurenţi.
Astfel, acest motiv de nelegalitate priveşte două ipoteze distincte de nelegalitate.
Or, rămânerea în pronunţare de către instanţa de revizuire numai asupra excepţiei invocată de recurenţi, are ca temei legal art. 137 C. proc. civ., aşa încât critica menţionată nu poate fi încadrată în ipoteza lipsei de bază legală, prevăzută de textul menţionat, care priveşte tocmai absenţa unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar.
Totodată, în raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., critica formulată de recurenţi nu se încadrează nici în cea de a doua ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 8 din acelaşi cod, căreia i se subsumează cazurile de încălcare sau aplicare greşită a legii.
În consecinţă, cum dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul declarat de pârâţii menţionaţi nu este admisibil în principiu, aşa încât acesta urmează a fi respins, conform prevederilor art. 308 alin. (4) din acelaşi cod.
De altfel, calea de atac exercitată de pârâţi nu este admisibilă nici în raport cu una din regulile comune pentru folosirea căilor de atac privitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată.
Astfel, hotărârea atacată este irevocabilă, aşa încât împotriva acesteia nu este deschisă posibilitatea provocării controlului judiciar pe calea exercitării unui recurs care, potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., poate fi declarat numai împotriva hotărârilor definitive.
Aşadar, recursul urmează a fi privit ca inadmisibil, potrivit dreptului comun.
Totodată, recursul este inadmisibil şi potrivit legii speciale, în sensul că acesta excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, de a judeca recursurile în cauzele în care secţiile Înaltei Curţi au soluţionat pricina în fond.
Or, admiterea unei căi de atac, în situaţii neprevăzute de legea procesuală civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuienţii S.M., M.B., S.L. şi B.G. împotriva deciziei nr. 4063 din 15 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, ca inadmisibil.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 114/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
