ICCJ. Decizia nr. 121/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 121/2004
Dosar nr. 377/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2002, reclamantul N.V. a solicitat îndreptarea erorii şi completarea deciziei nr. 1593 din 24 aprilie 2002, prin care secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul declarat de către acesta împotriva sentinţei nr. 488 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii, petentul a susţinut că, în mod eronat, s-a reţinut în considerentele deciziei menţionate că, în cea de a doua cauză, formând obiectul dosarului nr. 570/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţele s-au pronunţat şi cu privire la legalitatea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziilor supuse controlului judecătoresc.
Recurentul a mai arătat că, în practicaua deciziei menţionate, s-a omis consemnarea lipsei de procedură cu pârâtul A.V., invocată de către reclamant, în şedinţă publică, la data de 24 aprilie 2002.
Totodată, recurentul a invocat omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa cu privire la excepţia de ilegalitate a Regulamentului nr. 754/1998 al Ministerului de Interne, precum şi cu privire la cererea de constatare a nulităţii sentinţei atacate cu recurs.
Prin încheierea pronunţată la data de 9 iulie 2002, în dosarul nr. 2221/2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins cererea formulată de N.V., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat, examinând cauza în raport cu criticile formulate, că cererea nu întruneşte condiţiile art. 281, 2811, 2812 şi 2813 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul N.V. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva unei încheieri pronunţate de secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ., cu referire la o decizie pronunţată de aceeaşi secţie ca instanţă de recurs.
Potrivit art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., „încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi art. 2811, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 C. proc. pen., sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea ori completarea".
În raport cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) teza II C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile sunt supuse controlului judiciar în cadrul soluţionării căii de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate în cauză.
Ca atare, încheierea atacată cu recurs de către reclamant poate fi examinată numai în măsura în care Decizia pronunţată de secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie este susceptibilă de a fi reformată prin exercitarea acestei căi de atac.
Or, Decizia menţionată, fiind irevocabilă, nu este supusă recursului, aceasta neîncadrându-se în categoria hotărârilor definitive, prevăzute de art. 299 C. proc. civ., susceptibile de a fi supuse controlului judecătoresc pe această cale.
În consecinţă, recursul urmează a fi privit ca inadmisibil potrivit dreptului comun, cu referire la calea procesuală aleasă de reclamant şi natura hotărârii criticate.
Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia României, „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege".
Aşadar, activitatea judiciară materializată în pronunţarea unei hotărâri privitoare la soluţionarea unei cereri, respectiv, căi de atac, nu poate avea loc decât în limitele competenţei atribuite prin lege fiecăreia dintre instanţele care, potrivit art. 126 din Constituţia României, constituie sistemul judiciar şi realizează justiţia.
Soluţionarea căii de atac exercitate de reclamant excede competenţei materiale atribuite Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în raport cu împrejurarea că nu priveşte o hotărâre pronunţată în fond de secţia de contencios administrativ a Curţii, astfel încât recursul declarat de reclamantul N.V. se constată a fi inadmisibil şi potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în condiţii neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul N.V., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva încheierii din 9 iulie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 2221/2001, ca inadmisibil.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 122/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
