ICCJ. Decizia nr. 122/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 122/2004
Dosar nr. 66/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2001, reclamanţii D.I., M.G., D.V., P.V., B.G., T.V. şi alţii, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, pârâtul să fie obligat să le recunoască acestora dreptul de a beneficia, la trecerea în rezervă sau în retragere cu drept de pensie militară de stat, de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă avută în ultima lună de activitate, iar, pentru cei trecuţi în rezervă cu drept de pensie de serviciu înaintea împlinirii vârstei legale de pensionare, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două solde lunare nete, conform art. 31 din Legea nr. 138/1999, coroborat cu dispoziţiile OG nr. 73/1999 şi nr. 136/2000.
Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la achitarea ajutoarelor recunoscute de lege în timp de 9 luni de la trecerea în rezervă sau retragere, în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 137/2000.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt beneficiarii drepturilor băneşti menţionate, iar pârâtul a acordat lunar, în mod nelegal, sume parţial impozitate.
Prin sentinţa nr. 73/CA din 7 iunie 2001, Curtea de Apel Oradea a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârât, a admis acţiunea reclamanţilor şi, în consecinţă, a obligat Ministerul de Interne să recunoască reclamanţilor dreptul prevăzut de art. 31 din Legea nr. 138/1999, raportat la art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, de a beneficia, la trecerea în rezervă sau în retragere, de drept de pensie militară de stat pentru activitatea depusă în funcţie de vechimea efectivă ca militar în cadrul ministerului, de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă avută în ultima lună de activitate, conform statului de plată semnat de fiecare, iar cei trecuţi în rezervă cu drept de pensie de serviciu înaintea împlinirii vârstei de pensionare, prevăzută de reglementările în vigoare, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă şi de un ajutor egal cu două solde lunare nete, conform ultimului stat de plată semnat de fiecare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 138/1999 art. 31 alin. (1) şi (2), ajutoarele cuvenite reclamanţilor nu intră în categoria surselor supuse impozitării.
Împotriva hotărârii primei instanţe, Ministerul de Interne a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
- în raport cu obiectul cauzei, privitor la plata unor drepturi salariale, excepţia de necompetenţă materială a fost greşit respinsă;
- drepturile băneşti plătite cu titlu de ajutor sunt impozabile, acestea neîncadrându-se în scutirile de obligaţia plăţii impozitului pe venit, expres prevăzute de lege.
Prin Decizia nr. 1478 din 16 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că, în raport cu împrejurarea neabrogării nici unei dispoziţii din Legea nr. 138/1999, prin art. 86 din OG nr. 73/1999, în mod legal instanţa de fond a obligat pe pârât la recunoaşterea dreptului pretins.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, acestea sunt şi vădit netemeinice.
Astfel, instanţele au aplicat dispoziţii legale care, la data soluţionării cererii, erau abrogate.
Pe de altă parte, instanţele au aplicat greşit dispoziţiile HG nr. 1066/1999, cu referire la veniturile neimpozabile.
În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată conform legii, bugetelor de stat, între alţii, de către persoanele fizice pentru veniturile pe care le obţin.
Obligativitatea plăţii impozitului de către persoanele fizice, în condiţiile legii, a fost stabilită de stat în temeiul principiului că toate persoanele care beneficiază de acţiunile sau obiectivele finanţate din fondurile generale ale societăţii trebuie să participe la formarea acestora.
Cum, în raport cu principiul legalităţii, impozitul nu poate fi stabilit şi perceput decât în puterea unei legi, orice scutire de obligaţia plăţii acestuia este aplicabilă numai în măsura în care este prevăzut expres de lege, fie ca venit neimpozabil, fie ca scutire personală.
Cu referire la salarii şi venituri asimilate drepturilor salariale, prin OG nr. 73/1999 a fost instituit un sistem de impunere, potrivit căruia acestea sunt supuse globalizării în vederea stabilirii cuantumului impozitului potrivit grilelor de impozitare.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, cu raportare la principiile enunţate, legal stabilite, se constată că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită pe fond a cauzei.
Sub un prim aspect, instanţele de judecată au aplicat dispoziţii care, la data soluţionării cauzei, erau abrogate.
Astfel, cu privire la plăţile compensatorii, la care aveau dreptul reclamanţii, trebuia făcută aplicarea art. 86 din OG nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, ca lege specială.
Dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999, avute în vedere de instanţe, nu erau aplicabile în raport cu împrejurarea că acestea erau abrogate implicit prin legea specială, precum şi faţă de faptul că ajutoarele calculate în raport cu solda brută nu sunt exceptate de la impozitare, aşa cum sunt veniturile prevăzute de art. 5 şi 6 din OG nr. 73/1999, aşa încât acestea urmează regimul comun, respectiv, reprezintă bază de impozitare în condiţiile art. 4 raportat la art. 23 din actul normativ menţionat.
În cauză nu s-ar fi putut invoca nici dreptul câştigat, în raport cu împrejurarea că, la data pensionării, când s-a născut dreptul reclamanţilor la plăţi compensatorii, acestea nu mai erau scutite prin actele normative speciale care le reglementau.
Pe de altă parte, instanţele au aplicat greşit dispoziţiile HG nr. 1066/1999, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea art. 5 din OG nr. 73/1999.
Astfel, instanţele au considerat că sunt venituri neimpozabile cele prevăzute la poziţia 8 „ajutorul social acordat potrivit legii" şi cele de la poziţia 27 „ajutoarele sociale acordate în baza legislaţiei de pensii".
Coroborând aceste dispoziţii cu art. 31 din Legea nr. 138/1999, instanţele au apreciat că reţinerea impozitului din ajutorul neimpozabil în temeiul art. 23 lit. b) din OG nr. 73/1999 sau calcularea acesteia în funcţie de solda lunară netă sunt nelegale, deşi, în discuţie, erau ajutoarele calculate pe baza soldei brute.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din OG nr. 73/1999, salariile sunt supuse impozitului pe venit, iar potrivit art. 23 lit. b) din acelaşi act normativ, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii drepturile la soldă lunară, indemnizaţii, prime, sporuri şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.
Aşadar, ajutoarele şi plăţile compensatorii acordate, potrivit legii, cadrelor militare, la trecerea în rezervă, sunt asimilate de legiuitor veniturilor din salarii, care se impozitează.
Este de reţinut că OG nr. 73/1999, ca act normativ ce reglementează impozitul pe venit, a stabilit, ca regulă generală, impozitarea veniturilor care fac obiectul acestei reglementări, scutirile de la impunere având caracter de excepţie, acestea fiind de strictă aplicare.
Veniturile ce au făcut obiectul cauzei deduse judecăţii nu sunt prevăzute în categoria scutirilor prevăzute de art. 5 lit. a) din ordonanţă. Totodată, veniturile din ajutoarele şi plăţile compensatorii acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă, nu sunt enumerate la scutiri expres prevăzute nici în normele menţionate.
Pe de altă parte, în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, deoarece plăţile compensatorii şi ajutoarele la care au avut dreptul reclamanţii au fost stabilite în raport cu solda brută din ultima lună.
Or, potrivit dispoziţiei legale menţionate sunt scutite de impozit pe venit „sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu soldele nete acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere".
Rezultă, aşadar, cu evidenţă, că nu intră sub incidenţa acestui text plăţile compensatorii şi ajutoarele calculate în raport cu solda brută lunară, aşa cum este cazul în speţă.
Ca atare, admiţând acţiunea ca urmare a unei confuzii între noţiunile de soldă brută şi soldă netă şi, drept urmare, aplicării unor norme legale neincidente, cu consecinţa acordării de scutiri de la impunere neprevăzute de lege, instanţele au pronunţat hotărâri supuse cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa Decizia instanţei de control judiciar, va admite recursul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanţe pe care o va schima în tot, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 1478 din 16 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de pârâtul, Ministerul Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei nr. 73/CA/2001 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Respinge acţiunea reclamanţilor D.I., M.G., D.V., P.V., B.G., P.V. şi alţii, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondată.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 121/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 123/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
