ICCJ. Decizia nr. 126/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 126/2004
Dosar nr. 48/2004
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 15 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 noiembrie 2003, D.M.L., parte vătămată în dosarul nr. 3398/2003 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, petentă în dosar nr. 5125/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, având ca obiect cererea de recuzare a tuturor judecătorilor judecătoriei menţionate, a depus o cerere prin care a solicitat recuzarea tuturor judecătorilor tribunalului.
În motivarea cererii, petenta a susţinut că judecătorii Tribunalului Bucureşti au început să-i aplice acesteia amenzi, ceea ce, în opinia sa, reprezintă persecuţie.
Prin încheierea pronunţată, la data de 13 noiembrie 2003, în dosarul nr. 3618/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea petentei privitoare la recuzarea tuturor magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, reţinând că aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în art. 52 alin. (5) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri petenta a formulat recurs, care a fost înregistrat sub nr. 5365 din 27 noiembrie 2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La termenul de judecată din 4 decembrie 2003, fixat pentru judecarea recursului, petenta D.M.L. s-a prezentat în instanţă şi a depus cerere scrisă prin care a solicitat recuzarea tuturor magistraţilor secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acestei cereri, petenta a susţinut că inculpatul D.S., împotriva căruia a formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 210 C. pen., a afirmat că jumătate din suma de 3714 dolari S.U.A. sustrasă părţii vătămate a fost dată judecătorilor, prin avocatul V., pentru a fi favorizat în soluţionarea procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Prin încheierea nr. 581 din 12 februarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3452/2003, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, cererea petentei D.M.L., privitoare la recuzarea tuturor judecătorilor secţiei penale a Înaltei Curţi, reţinând că motivul invocat de aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de legea procesuală penală.
Împotriva acestei din urmă încheieri, petenta a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În motivarea recursului declarat în cauză, petenta a formulat următoarele critici:
1 - Secţia comercială a judecat cauza, recuzată fiind.
2 - Nu s-a intrat în cercetarea fondului, deşi, la dosar, a depus declaraţie autentificată, în raport de cuprinsul căreia toţi judecătorii se află în cazul de incompatibilitate prevăzut în art. 48 lit. d) C. proc. pen.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la primul motiv invocat de recurentă, se constată că, într-adevăr, petenta a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestită cu soluţionarea cererii de recuzare formulată de aceeaşi parte împotriva tuturor judecătorilor secţiei penale a Înaltei Curţi.
Însă această cerere a fost soluţionată la data de 4 februarie 2004, prin încheierea nr. 443 pronunţată de secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 5640/2003, în sensul respingerii ca nefondată.
În consecinţă, prima critică se constată a fi neîntemeiată.
Cu privire la cea de a doua critică formulată de petentă se constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată care, printre altele, depinde şi de imparţialitatea judecătorilor cauzei.
Acestei necesităţi în raport cu care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei recuzării.
Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziţia părţii interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor magistraţi de la soluţionarea cauzei, formulând o cerere de recuzare.
Cum, însă, un mijloc procedural având ca finalitate păstrarea neştirbită a prestigiului justiţiei nu se poate transforma într-o procedură discreţionară, la îndemâna părţii, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanţă la o altă instanţă egală în grad, cu înfrângerea dispoziţiilor procedurale privind competenţa soluţionării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac, în ciclul ordinar al judecăţii, prin art. 51 C. proc. pen., cu referire la art. 46-48 din acelaşi cod, au fost determinate limitativ motivele de recuzare.
Aşadar, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., recuzarea se formulează în scris sau oral, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.
În cazul în care recuzarea priveşte mai mulţi judecători, această cerinţă a legii urmează a fi satisfăcută cu privire la fiecare dintre magistraţii a căror îndepărtare de la judecarea pricinii se cere.
Or, cererea formulată de petentă nu satisface condiţiile impuse de legea procesuală penală, aşa încât soluţia secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de respingere a cererii informe cu care a fost învestită, este temeinică şi legală.
Ca atare, critica formulată de petentă împotriva încheierii recurate este neîntemeiată.
În recurs, petenta a susţinut că, în raport cu declaraţia autentificată, anexată cererilor de recuzare, judecătorii se află în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit textului legal invocat de petentă în recurs, este incompatibil judecătorul de a judeca, dacă, în cauza respectivă, „există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată".
Potrivit declaraţiei extrajudiciare date de G.F. (dosarul nr. 3452/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială) inculpatul „D.S. a susţinut că nu îi este frică că va fi pedepsit pentru furtul banilor, întrucât a dat jumătate din sumă avocatului V. să-i aranjeze procesul".
Nu se susţine în declaraţia menţionată, nici măcar la modul generic, că suma pretins înmânată avocatului menţionat ar fi fost înmânată judecătorilor cauzei penale aflate pe rolul Judecătoriei sectorului 4.
Ca atare, pretinsul interes avut în vedere de legiuitor prin art. 48 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi afirmat nici măcar faţă de judecătorii instanţei de fond şi, în consecinţă, cu atât mai puţin faţă de judecătorii compunând instanţe neînvestite cu judecarea cauzei penale menţionate.
De altfel, în raport cu dispoziţiile procesual penale menţionate, o cerere de recuzare nu poate privi decât magistraţii instanţelor în care se află în curs de soluţionare cauza, în fond sau căi de atac.
Aşadar, criticile formulate de petentă în recurs nu constituie cazuri de casare în sensul prevederilor art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta D.M.L. împotriva încheierii nr. 581, pronunţată, la data de 12 februarie 2004, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 3452/2003, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 127/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
