ICCJ. Decizia nr. 127/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 127/2005
Dosar nr. 78/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 aprilie 2003, O.M. s-a adresat cu plângere penală, Curţii de Apel Galaţi, prin care a susţinut că în ziua de 10 aprilie 2003, cu ocazia unei conferinţe de presă organizate la Camera Deputaţilor, deputatul P.N.L., S.N., a făcut afirmaţii de natură să-i lezeze imaginea publică.
Ulterior, la data de 14 mai 2003, O.M. s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, cu o plângere identică.
În urma conexării, cele două plângeri au format obiectul dosarului nr. 349/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Procurorul desemnat să examineze plângerile, prin rezoluţia din 27 august 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă prevăzută de art. 205 C. pen. şi de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., cu motivarea că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
S-a relevat, în acest sens, că afirmaţiile făcute de deputatul S.N., cu ocazia conferinţei de presă ţinute la Camera Deputaţilor, în ziua de 10 aprilie 2003, constituie modalităţi de exprimare a unor opinii şi aprecieri proprii, care, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu pot viza sfera ilicitului penal.
S-a subliniat că în cazul persoanelor publice, mai ales în contextul dezbaterilor cu implicaţii electorale, dreptul la respectarea imaginii este restrâns în comparaţie cu cel al persoanelor obişnuite, deoarece, alegând viaţa publică, asemenea persoane îşi asumă riscul unei cenzuri mai accentuate asupra propriei activităţi.
În fine, s-a învederat că din verificările efectuate a rezultat că deputatul menţionat a făcut afirmaţiile ce i se reproşează, în cadrul exercitării dreptului la opinie şi la liberă exprimare, esenţial pentru un om politic, deoarece în această calitate se constituie în purtător de cuvânt şi reprezintă interesele grupului de persoane ce l-a ales.
Petiţionarul O.M. a formulat plângere împotriva rezoluţiei, solicitând instanţei să dispună desfiinţarea acesteia, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., reţinerea cauzei pentru judecare şi condamnarea persoanei vizate, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 şi 206 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 214 din 28 februarie 2005, a respins plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că, în raport cu dispoziţiile art. 2781, cu referire la art. 278 alin. (1) C. proc. pen., o atare plângere nu poate fi adresată instanţei, decât după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 din acelaşi cod.
S-a relevat că din moment ce nu a fost parcursă etapa prealabilă obligatorie a verificării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior, reglementată în art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată de petiţionar, direct instanţei, este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei, petiţionarul O.M. a declarat recurs.
Prin motivele invocate în sprijinul recursului, s-a susţinut, în esenţă, că, din moment ce adresa prin care s-a comunicat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, a fost semnată de însuşi procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, este lipsită de relevanţă împrejurarea că petiţionarul nu i s-a mai adresat acestui procuror, cu plângere împotriva acelei rezoluţii.
În concluzie, s-a cerut casarea sentinţei şi admiterea plângerii.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, prin art. 278 alin. (1) C. proc. pen., se prevede că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
În raport cu această dispoziţie cu caracter imperativ a legii, în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., se prevede că numai „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Or, aşa cum corect s-a subliniat prin considerentele sentinţei, petiţionarul O.M. nu s-a conformat dispoziţiei imperative din art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în sensul de a se adresa mai întâi, cu plângere, procurorului ierarhic superior celui care a dat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, neobservând că, potrivit art. 2781 alin. (1) din acelaşi cod, posibilitatea de a se adresa instanţei este condiţionată de existenţa unei soluţii de respingere a plângerii făcute conform art. 275-278.
Aşa fiind şi cum aceste reglementări privesc sesizarea instanţei, iar încălcarea lor atrage totdeauna nulitatea actului procedural, se constată că în mod corect s-a considerat de prima instanţă, că plângerea ce i s-a adresat de petiţionar, este inadmisibilă.
În consecinţă, faţă de inadmisibilitatea plângerii şi cum alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiţionarului să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul O.M. împotriva sentinţei nr. 214 din 28 februarie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 30/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 128/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
