CSJ. Decizia nr. 30/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 30
Dosar nr. 169/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 martie 2001, reclamanta S.C. A.A.M. S.R.L a chemat în judecată Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti şi A.P.A.P.S., sucursala regională Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză pârâtele să fie obligate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, în forma cuprinsă în dosarul de prezentare privind oferta de vânzare acţiuni deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat la S.C. G. S.A. Jilava. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 10.000.000 lei/zi întârziere de la data introducerii acţiunii şi până la încheierea contractului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin procesul verbal din 8 ianuarie 2001 a fost declarată câştigătoare a licitaţiei cu strigare organizată de reclamantă pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de aceasta la S.C. G. S.A. Jilava.
La data de 18 ianuarie 2001, reclamanta a fost convocată de către pârâtă care, invocând Ordinul nr. 13 din 16 ianuarie 2001, a solicitat introducerea unor clauze suplimentare în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, de natură a modifica condiţiile prevăzute la momentul adjudecării licitaţiei şi a refuzat încheierea acestuia în alte condiţii decât cele reglementate de ordinul menţionat.
Prin sentinţa nr. 2928 din 12 aprilie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, cu motivarea că procesul verbal de adjudecare a licitaţiei stabileşte că, ulterior, condiţiile cuprinse în caietul de sarcini şi care se vor înscrie în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, pot fi modificate numai cu acordul părţilor.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel, susţinând că prima instanţă a stabilit greşit starea de fapt, neobservând că prin ordinul nr. 13/2001 al Ministrului privatizării nu s-a adăugat nimic nou la dispoziţiile legale în vigoare, precum şi faptul că, chiar şi în lipsa acestui ordin, clauza privind obligaţia efectuării de investiţii, sub aspectul cuantumului acestora, era supusă negocierii, cu ocazia stabilirii formei finale a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 112 din 17 august 2001, a admis apelul declarat de pârâta A.P.A.P.S. şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei S.C. A.A.M. S.R.L, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că obligaţia de a transfera sau de a constitui dreptul de proprietate, sau orice alt drept real asupra unui bun, este o obligaţie de a da ce nu poate fi realizată decât în temeiul acordului de voinţă al părţilor. În speţă, acordul de voinţă al reclamantei lipseşte.
În interpretarea dispoziţiilor HG nr. 450/1999, nu se poate concluziona că legiuitorul suplineşte acordul de voinţă al transmiţătorului dreptului, la încheierea contractului sub incidenţa acestui act normativ. Aşadar, principiul libertăţii de voinţă nu este înfrânt de actul normativ menţionat, iar părţile sunt libere să încheie ori nu un act juridic, să modifice ori să pună capăt acestuia. Acest principiu fundamental al dreptului civil nu poate fi înfrânt nici de către instanţele de judecată, iar partea care refuză în mod culpabil încheierea contractului, va putea fi obligată la daune interese.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 6853 din 22 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamantă şi a modificat Decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, cu motivarea că acordul de voinţă s-a realizat la 8 ianuarie 2001, dată la care s-a încheiat procesul verbal de adjudecare a licitaţiei, aşa încât în raport de dispoziţiile art. 1295 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare acţiuni a fost perfectat la acea dată, iar ordinul invocat, emis ulterior acestei date, nu poate avea efecte retroactive asupra acestui contract.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor legale, licitaţia este o etapă a vânzării, urmată de etapa negocierii şi definitivării contractului. Prin licitaţie se stabileşte preţul acţiunilor, fapt ce nu conduce la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, în mod automat, această operaţiune realizându-se doar după finalizarea negocierilor asupra tuturor clauzelor esenţiale ale convenţiei.
Pe de altă parte, normele metodologice au prevăzut că instituţia publică implicată determină clauzele esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare acţiuni. În consecinţă, adjudecatarul licitaţiei dobândeşte calitatea de cumpărător al acţiunilor numai după realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Aşadar, în cauză instanţele trebuiau să stabilească dacă puteau părţile să încheie un contract de vânzare-cumpărare acţiuni, în forma cuprinsă în oferta de vânzare de acţiuni, în condiţiile în care acestea nu ajunseseră la un acord, în etapa negocierilor, cu privire la clauzele esenţiale din convenţie.
Ca atare, în cauză nu s-au întâlnit cele două laturi ale voinţei de a contracta, situaţie în care instanţa de judecată, în speţă un terţ, nu putea obliga părţile să încheie un contract, care să aibă un anumit conţinut.
În consecinţă, prin admiterea acţiunii reclamantei, este neîndoielnic că instanţele au încălcat, atât dispoziţiile legale din materia privatizării, cât şi principiul libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea actelor juridice civile.
Or, potrivit principiului autonomiei de voinţă, consacrat de dispoziţiile art. 969 C. civ., părţile sunt libere să încheie ori nu un act juridic civil şi să determine forma acestuia, aşa cum doresc.
În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei pronunţate în recurs şi respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1127 din 17 august 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 13 din OUG nr. 88/1997, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 21 al Legii nr. 99/1999, instituţiile publice implicate vând acţiunile societăţilor comerciale supuse privatizării prin mai multe metode,printre care, licitaţia cu strigare sau în plic.
Art. 14 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că vânzarea va fi precedată de întocmirea unui dosar de prezentare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea OUG nr. 88/1997.
Prin pct. 3.43 din Normele metodologice de aplicare a actului normativ menţionat, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin HG nr. 450/1999, care fac trimitere la pct. 3.31 din aceleaşi norme ce reglementează metoda vânzării acţiunilor prin negociere, s-a stabilit că adjudecatarul licitaţiei este persoana fizică sau juridică cu care urmează să se încheie contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. Totodată, s-a stabilit că, în termen de 10 zile de la data întocmirii procesului-verbal, comisia şi ofertantul câştigător vor definitiva şi vor încheia contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, precum şi orice alte documente prevăzute la pct. 3.25 lit. a), dacă este cazul. Pe de altă parte, potrivit art. 3.64 din normele metodologice, elemente principale ale vânzării constituie, alături de acţiunile ce urmează a fi vândute şi preţul acestora, în egală măsură, volumul investiţiilor ce urmează a fi efectuate de către cumpărător în societatea supusă privatizării, precum şi cele privind măsurile de restructurare ce conduc la concedieri colective.
Aşadar, apar ca fiind riguros exacte susţinerile procurorului general privind faptul că, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează privatizarea societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, prin licitaţie se stabileşte doar preţul acţiunilor şi că adjudecatarul licitaţiei dobândeşte calitatea de cumpărător numai după realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractului de vânzare-cumpărare.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că licitaţia cu strigare din 8 ianuarie 2001 privind vânzarea pachetului de acţiuni gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti la S.C. G. S.A. Jilava a fost adjudecată în favoarea ofertantei S.C. A.A.M. S.R.L.. Prin licitaţie valoarea acţiunii a fost stabilită la 4.666 lei/acţiune, contractul urmând a fi încheiat în termen de 10 zile prin negociere.
În vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni sunt supuse negocierii, printre altele, valoarea investiţiilor şi perioada de efectuare a acestora.
Negocierile cu privire la această clauză au eşuat, reclamanta propunând alte valori, mai mici, decât cea stabilită de pârâtă, în calitate de instituţie publică implicată în sensul dispoziţiilor art. 3 din OUG nr. 88/1997, modificată, singura abilitată a stabili această valoare în temeiul pct. 3.64 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 450/1999.
Cum în temeiul legii acest atribut revine, exclusiv, instituţiei implicate, apare ca fiind întemeiată critica formulată prin recursul în anulare privind nelegalitatea hotărârii de admitere a cererii reclamantei prin determinarea clauzelor contractului de către instanţa de judecată, cu neobservarea conţinutului şi caracterului imperativ al dispoziţiilor legale arătate.
Pe de altă parte, condiţiile privind încheierea contractului, respectiv întâlnirea concordantă a ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte, precum şi cele privind condiţiile de validitate a acestuia, rămân cele statuate de C. civ., normele legale reglementând privatizarea, având caracter complementar şi fiind menite a da configuraţia complexă a contractului de vânzare-cumpărare.
Aşadar, hotărârea de admitere a cererii reclamantei este dată cu încălcarea esenţială a legii, cu referire atât la normele imperative din materia privatizării, cât şi la cele din dreptul comun reglementând principiul autonomiei de voinţă.
Din probele administrate rezultă că, pe de o parte, acordul de voinţă nu a fost realizat şi, pe de altă parte, că la 8 ianuarie 2001 a fost stabilit doar preţul acţiunilor.
Ca atare, considerentul instanţei de recurs privind realizarea, la data de 8 ianuarie 2001, a acordului de voinţă cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni este contrar materialului probator administrat în cauză, aşa încât Decizia pronunţată în recurs apare ca fiind vădit netemeinică.
Rezultă aşadar, că prin hotărârea criticată „s-a produs o încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond", aceasta fiind, totodată şi „vădit netemeinică", aşa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa Decizia atacată şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 6853 din 22 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, pe care o casează.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A.A.MA. S.R.L Bucureşti împotriva deciziei nr. 1127 din 17 august 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o menţine.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 120/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 127/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
