ICCJ. Decizia nr. 129/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 129/2005
Dosar nr. 308/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 martie 2000, D.M. s-a adresat cu plângere prealabilă, Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, susţinând că tatăl ei, D.S., i-ar fi sustras suma de 3.715 dolari SUA, în jurul datei de 12 ianuarie 2000.
În concluzie, D.M. a cerut condamnarea făptuitorului D.S., pentru săvârşirea infracţiunii de furt între rude apropiate, prevăzută de art. 210 C. pen., precum şi obligarea acestuia la restituirea sumei sustrase.
Prin cereri succesive, D.M. a recuzat pe toţi judecătorii de la Judecătoria sectorului 4, apoi pe toţi judecătorii de la instanţele ierarhic superioare, sesizate cu soluţionarea acestor cereri, inclusiv pe judecătorii secţiei penale a instanţei supreme, iar în final şi pe judecătorii celorlalte secţii din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care li s-au repartizat, pentru judecare, cereri de recuzare a judecătorilor din alte secţii.
În acest context, la data de 8 octombrie 2004, petiţionara D.M. a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secţiei comerciale în dosarul nr. 8488/2004, cererea respectivă fiind repartizată, pentru soluţionare, secţiei civile şi de proprietate intelectuală.
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 6331 din 12 noiembrie 2004, a respins cererea de recuzare formulată de D.M., privind pe toţi judecătorii secţiei comerciale, în dosarul nr. 8488/2004, motivând că nu se constată existenţa nici unui caz de incompatibilitate care să justifice recuzarea judecătorilor respectivi.
Împotriva acestei încheieri, petiţionara D.M. a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, prin alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., abrogat prin OUG nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004), se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării".
În urma abrogării alineatului menţionat, faţă de reglementarea din alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac", se impune să se considere că încheierea prin care s-a respins recuzarea, la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă reglementării cu caracter general de la art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.
Or, în conformitate cu prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".
Aşa fiind şi cum, prin nici o dispoziţie a legii, nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul declarat în cauză, de petiţionara D.M., să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acesteia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara D.M. împotriva încheierii nr. 6331 din 12 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 12.691/2004.
Obligă pe petiţionară să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 128/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 130/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
