ICCJ. Decizia nr. 126/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 126/2005
Dosar nr. 72/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pentru a redobândi dreptul de proprietate asupra vilei C. din oraşul Buşteni, judeţul Prahova, D.F. (mama petiţionarului D.C.) a introdus acţiuni în justiţie, prin care a solicitat să se constate că imobilul respectiv nu a fost naţionalizat.
La cererile ce s-au formulat în vederea verificării susţinerilor reclamantei, Primăria oraşului Buşteni, Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean Prahova, precum şi societăţile comerciale care au administrat vila menţionată, au făcut comunicări şi au eliberat acte, pe baza datelor din arhivele proprii şi a relaţiilor obţinute de la foştii salariaţi.
Pentru că au apărut neconcordanţe între unele acte, datorită insuficienţei surselor de informare, D.F. şi fiul ei, D.C., au formulat plângeri pe care le-au adresat unităţilor teritoriale ale Ministerului Public, precum şi Parchetului de pe lângă instanţa supremă, reclamând săvârşirea unor infracţiuni.
În urma verificărilor efectuate în dosarul nr. 1118/P/1993, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, la care a fost conexat dosarul nr. 1234/P/1992, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.E., fost secretar al Prefecturii Prahova, considerându-se că datele menţionate în adresele nr. 2301/I/D/56 din 2 aprilie 1991 şi nr. 3994 din 23 iunie 1992, semnate de acesta, în calitate de secretar, deşi contradictorii cu privire la trecerea vilei C. în proprietatea statului, nu se datorează săvârşirii infracţiunii de fals, ci confuziei existente în datele ce s-au găsit în arhiva Primăriei oraşului Buşteni.
Tot astfel, în dosarul nr. 810/P/1993 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.A., director al SC C. SA Buşteni, considerându-se că acesta a acţionat fără vinovăţie, atunci când, pe baza unei adrese confuze a Prefecturii Prahova, a semnat un proces-verbal şi un raport prin care a menţionat că imobilul respectiv a fost naţionalizat.
Soluţiile adoptate în aceste două dosare penale au fost verificate în cadrul secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, constatându-se că sunt legale şi temeinice.
La data de 11 mai 2002, D.C. s-a adresat cu plângere, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cerând să fie efectuate cercetări faţă de procurorii V.E. şi P.I., care s-au succedat la conducerea secţiei de urmărire penală şi criminalistică, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291 şi 246 C. pen.
Prin plângerea menţionată, petiţionarul a susţinut că procurorii respectivi au săvârşit aceste infracţiuni prin conţinutul ce l-au dat adreselor cu care au comunicat, celor interesaţi, modul de soluţionare a unor plângeri anterioare.
Prim-adjunctul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin rezoluţia din 2 iulie 2002, a dispus respingerea plângerii formulate de D.C., ca neîntemeiată.
S-a motivat că în urma verificării adreselor nr. 7523/1995 din 11 noiembrie 1995, nr. 2985/769/1996 din 29 mai 1996, nr. 2985/769/1996 din 29 februarie 1996, către SC P. SA, precum şi a adresei nr. 617/249/2000 din 28 ianuarie 2000, a rezultat că aceste adrese nu conţin date necorespunzătoare realităţii, ci doar formulări diferite, însă având acelaşi conţinut.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul D.C. a formulat plângere cu care s-a adresat instanţei supreme, solicitând desfiinţarea actului atacat şi tragerea la răspundere penală a procurorilor la care s-a referit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 291 din 16 decembrie 2004, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că nu sunt temeiuri care să justifice desfiinţarea rezoluţiei atacate.
S-a relevat, în acest sens, că pretinsa omisiune din adresa către SC P. SA Ploieşti, la care se referă petiţionarul, nu constituie o alterare a conţinutului respectiv, în condiţiile în care stabilirea situaţiei juridice a imobilului nu a făcut obiectul cercetărilor procurorului, ci forma obiectul unei acţiuni civile aflate pe rol la instanţa de judecată competentă să o soluţioneze.
Petiţionarul D.C. a declarat recurs împotriva sentinţei.
La data de 13 mai 2005, acelaşi petiţionar a depus la dosar o cerere prin care a menţionat că retrage recursul, iar ulterior, în faţa instanţei, a declarat din nou că retrage recursul, cerând să se ia act de această retragere.
Aşa fiind şi cum, potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat în cauză de petiţionarul D.C. şi a-l obliga să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul D.C. împotriva sentinţei nr. 291 din 16 decembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 125/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 120/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|