ICCJ. Decizia nr. 129/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 129/2006
Dosar nr. 254/2005
nr. 1328/1/2005
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 409 din 13 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2481/2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul R.O. împotriva adresei nr. 1868/3468/2004, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară penală.
S-a reţinut că la data de 14 aprilie 2005, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată plângerea formulată de petentul R.O. împotriva adresei nr. 18681/3468/2004, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară penală.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin adresa nr. 4/P/2005 din 5 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a restituit cererea înregistrată sub nr. 13862 din 30 martie 2005, solicitându-i anexarea copiei ordonanţei procurorului, precum şi plângerea adresată acestuia.
Petentul a susţinut că acest mod de soluţionare prejudiciază imaginea actului de justiţie şi constituie o obstrucţionare vădită a dreptului constituţional privind liberul acces la justiţie.
Pentru a respinge plângerea, ca inadmisibilă, prima instanţă a constatat că prin adresa din 27 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară penală, a comunicat petentului, că memoriile adresate de acesta, înregistrate sub nr. 18681/3468/2004, au avut ca obiect „declararea recursului în anulare".
Dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prevăd expres şi limitativ, actele procurorului împotriva cărora persoanele determinate de acelaşi text pot formula plângere în instanţă.
Or, actele procurorului împotriva cărora petentul a formulat plângere, nu fac parte dintre cele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de casare prevăzute de art.3859 C. proc. pen.
Acesta a precizat că motivele recursului vor fi prezentate oral în faţa instanţei, la termenul fixat pentru judecarea recursului.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat prin mai multe memorii. Acestea priveau declararea unui recurs în anulare în cauza penală privindu-l pe petentul menţionat.
Prin urmare, în cauză nici nu s-a pus problema efectuării de acte premergătoare şi, în consecinţă, nici problema dispunerii asupra acestora prin rezoluţie sau ordonanţă, după caz.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, o adresă, şi nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275 - 278 din acelaşi cod.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.
Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O. împotriva sentinţei nr. 409 din 13 iulie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2481/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 128/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 130/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
