ICCJ. Decizia nr. 132/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 132/2006
Dosar nr. 952/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 aprilie 1998, partea vătămată R.O. a formulat plângere împotriva numitului A.I., solicitând începerea urmăririi penale împotriva acestuia, sub aspectul infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 746/P/1998 din 19 iunie 1998, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, întrucât fapta nu există.
Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, prin ordonanţa nr. 333/II/2/2004 din 16 septembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de partea vătămată R.O. împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Anterior, cu adresa nr. 2507/VIII/1/2004 din 23 august 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti comunicase părţii vătămate R.O., că plângerea formulată împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.
La data de 1 septembrie 2004, partea vătămată R.O. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva adresei menţionate a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
O nouă plângere, cu acelaşi obiect, a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 7 februarie 2005.
Prin rezoluţia nr. 2371/717/2005 din 2 martie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Procurorul general a reţinut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată se poate adresa, conform art. 2781 din acelaşi cod, instanţei competente a soluţiona fondul, în acest caz Judecătoria Râmnicu Sărat.
În acest context, plângerea formulată de petent împotriva modului de soluţionare a lucrării nr. 2507/VIII/1/2004 apare ca fiind neîntemeiată.
Împotriva rezoluţiei Procurorului general, petentul R.O. a formulat plângere, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 586 din 26 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că rezoluţia atacată se referă administrativ asupra stadiului de soluţionare a procedurii penale iniţiate de partea vătămată.
Însă, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., sunt supuse controlului judecătoresc, exclusiv soluţiile de netrimitere în judecată.
Or, un asemenea demers a fost iniţiat anterior de partea vătămată, iar plângerea adresată secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este formulată împotriva unei rezoluţii administrative.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul R.O. a declarat recurs, precizând că motivele de casare vor fi prezentate în şedinţă, la termenul fixat pentru soluţionarea căii de atac exercitate de către acesta.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare, constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire penală, cu referire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost sesizat cu o plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Cum plângerea nu intra în competenţa de soluţionare a acestui parchet, aceasta a fost înaintată organului de urmărire penală competent, împrejurare comunicată petentului.
Împotriva acestei adrese, petentul a formulat o nouă plângere.
Aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, printr-o rezoluţie de natură administrativă a Procurorului general.
Prin urmare, cu referire la adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi rezoluţia administrativă a Procurorului general, în cauză nici nu s-a pus problema efectuării de acte premergătoare şi, în consecinţă, nici problema dispunerii asupra acestora prin rezoluţie sau ordonanţă, după caz.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent nefiind formulată, într-adevăr, împotriva unuia din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275 - 278 din acelaşi cod.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.
Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.O. împotriva sentinţei nr. 586 din 26 octombrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2505/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 131/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 133/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
