ICCJ. Decizia nr. 132/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 132/2004
Dosar nr. 41/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 2 aprilie 2002, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul P.B. la câte 7 ani şi 6 luni închisoare, interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă la omor calificat prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 şi la art. 175 lit. i) C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, faţă de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 28 aprilie 2001 până la 2 aprilie 2002, menţinându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel.
Prin Decizia penală nr. 180 din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul şi, desfiinţând în parte sentinţa, a achitat pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat săvârşită asupra victimei T.S., iar, în ceea ce priveşte cealaltă infracţiune de tentativă la omor calificat (săvârşită asupra victimei C.Z.) a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de vătămare corporală gravă, pentru care l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Procurorul şi inculpatul au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, fiind fixat termen, în vederea judecării, la 30 mai 2003, când cauza a fost amânată la 26 septembrie 2003.
Prin încheierea din 26 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, judecând recursurile, a amânat pronunţarea la 10 octombrie 2003 şi, întemeindu-se pe prevederile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 10 octombrie 2003.
La data de 10 octombrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a amânat pronunţarea la 24 octombrie 2003 şi, constatând din nou legalitatea măsurii arestării inculpatului, a dispus prelungirea acesteia până la aceeaşi dată, respectiv, 24 octombrie 2003, când a amânat pronunţarea la 7 noiembrie 2003, prelungind şi arestarea preventivă până la această dată.
Inculpatul a declarat recurs împotriva ultimei încheieri.
Recursul nu este admisibil.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării încheierii atacate, s-a prevăzut că, „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat, conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen., pentru judecarea apelului sau la termenul fixat, conform art. 38512 alin. (1) C. proc. pen., pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce în alin. (2) al aceluiaşi articol era precizat că, "în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen.", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs ar fi dispus prelungirea sau revocarea arestării, nu s-a prevăzut o asemenea cale de atac.
Aşa fiind şi cum, prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că, pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu mai era susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar fi impus învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) şi ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu a Codului de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.B. împotriva încheierii din 24 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1284/2003.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 24 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 282/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 133/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
