ICCJ. Decizia nr. 135/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 135/2004
Dosar nr. 68/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 24 aprilie 2003, Tribunalul Arad a condamnat, între alţii, pe inculpatul R.I. (fiul lui I. şi G., născut, la 30 octombrie 1953, în municipiul Bucureşti, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova) la câte 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 11 din Legea nr. 87/1994, precum şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., dispunând, în baza art. 33 şi 34 C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa privativă de libertate cea mai grea, sporită cu un an, în total 4 ani închisoare, precum şi interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a mai fost condamnat la câte un an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., constatându-se că aceste două pedepse sunt graţiate în întregime, condiţionat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 3 aprilie 2002 până la 24 aprilie 2003, menţinându-se, totodată, starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinţei, procurorul, partea civilă - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad - şi inculpatul au declarat apel.
Prin Decizia penală nr. 386 din 24 octombrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis cele trei apeluri, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Arad, menţinând starea de arest a inculpatului, cu prelungirea acesteia până la 22 noiembrie 2003. Totodată, a fost respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar.
Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, vizând doar menţinerea măsurii arestării preventive.
Prin Decizia nr. 5873 din 12 decembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Împotriva acestei ultime decizii, inculpatul a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs „deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor".
Pe de altă parte, prin dispoziţia de la lit. d) din acelaşi alineat, s-a reglementat posibilitatea atacării cu recurs doar a sentinţelor pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu şi a deciziilor pe care această secţie le pronunţă în recurs sau în recurs în anulare.
Mai este de observat că, prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, în care este reglementată competenţa Completului de 9 judecători al instanţei supreme, se prevede că acest complet „judecă recursurile în cauzele judecate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi recursul în anulare în cauzele în care secţiile Curţii au pronunţat sentinţe rămase definitive prin nerecurare ori decizii în soluţionarea recursurilor ordinare".
Totodată, din nici o altă dispoziţie a Legii nr. 56/1993 şi nici din vreo prevedere a Codului de procedură penală nu rezultă posibilitatea de a fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de secţia penală a instanţei supreme în soluţionarea recursurilor ordinare.
Aşa fiind şi cum exercitarea succesivă a căii de atac a recursului, împotriva unei decizii prin care a fost soluţionat un recurs anterior, contravine principiilor ce guvernează sistemul căilor de atac în cadrul procesului penal român, care sunt în strânsă concordanţă cu reglementările din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva deciziei nr. 5873 din 12 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 134/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 136/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
