ICCJ. Decizia nr. 136/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 136/2004
Dosar nr. 33/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 19 iunie 2001, S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, să se dispună anularea deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 818 din 29 mai 2000, a procesului verbal de control înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, a adresei nr. 430668 din 31 martie 2000 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care s-au revocat înlesnirile acordate reclamantei, precum şi a somaţiei nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepţia Fiscală Ploieşti.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice să-i restituie suma de 28.360.000.000 lei, ce i-a fost reţinută prin blocarea contului.
Motivând acţiunea, reclamanta a relevat că, prin procesul-verbal de control nr. 6750 din 17 aprilie 2000, înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, s-a constatat că ar fi pierdut facilităţile fiscale ce-i fuseseră comunicate de Ministerul Finanţelor, prin adresa nr. 440500 din 23 aprilie 1999, pe motiv că o altă sucursală a S.N.P. P. SA (Baza de aprovizionare F.L.) nu şi-a respectat obligaţiile ce-i reveneau în urma acordării înlesnirilor.
Or, s-a arătat, în motivarea acţiunii, că o atare constatare este nelegală, pe de o parte, pentru că retragerea facilităţilor nu s-a făcut cu consultarea tuturor factorilor care au decis să fie acordate, iar pe de altă parte, nu s-ar justifica dezavantajarea reclamantei, pe motiv că o altă unitate, din acelaşi sistem, nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce i-au revenit datorită primirii facilităţilor, mai ales că, în urma unui control ulterior, s-a ajuns la concluzia că nici nu erau reale constatările referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor de către Baza de aprovizionare F.L..
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a renunţat la judecată, în ceea ce priveşte solicitarea anulării somaţiei nr. 3264/2000 a Percepţiei Fiscale Ploieşti şi a adresei nr. 930669/2000 a Ministerului Finanţelor.
În timpul judecării cauzei, Ministerul Finanţelor Publice a prezentat documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 818 din 29 mai 2001, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 276 din 18 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea şi:
- a anulat în parte Decizia nr. 818 din 29 mai 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul verbal de control nr. 930 din 18 aprilie 2000, în privinţa majorărilor de întârziere în valoare de 869.510.978.783 lei şi a dispus restituirea sumei de 29.576.010.319 lei reţinută de organele fiscale;
- a menţinut restul dispoziţiilor deciziei menţionate şi a actului de control;
- a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind anularea somaţiei nr. 3264 din 11 mai 2000.
Prin considerentele sentinţei s-a învederat că reclamanta nu a contestat, la Ministerul Finanţelor Publice, accizele recalculate prin procesul-verbal de control nr. 930/2000, în valoare de 797.471.409.844 lei, iar Curtea, învestită cu cererea de anulare a deciziei nr. 818/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, nu poate soluţiona o cerere care nu a făcut obiectul căii administrative de atac, obligatorie a fi urmată, astfel că soluţia Ministerului Finanţelor Publice nu poate fi analizată decât sub aspectul majorărilor de întârziere aferente accizelor, pentru care s-a respins contestaţia debitoarei.
S-a mai subliniat că, de altfel, în conformitate cu OUG nr. 205/2000, prin care s-a aprobat conversia în acţiuni a creanţelor cuvenite bugetului de stat, prin hotărârea A.G.A. nr. 4 din 14 decembrie 2000 a S.N.P. P. SA, s-a stabilit conversia în acţiuni, în beneficiul statului, a unor obligaţiuni în valoare de 4.394.552.000.000 lei, din care 599.998.776.487 lei aparţineau sucursalei P.T.B., privind accizele eşalonate, stingându-se, astfel, obligaţia plăţii acestora în proporţie de 86,48%, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul Ş.T. şi din actele de la dosar nr. 4479/2001.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente accizelor, s-a motivat că, în raport cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul Ş.T., cu răspunsul dat de acesta la obiecţiunile pârâtelor, precum şi cu celelalte acte ale dosarului, se impune să se reţină că în mod greşit s-au recalculat majorări de întârziere aferente accizelor, deoarece în mod eronat s-a constatat pierderea facilităţilor fiscale de către reclamantă. Ca urmare, s-a apreciat că Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 818 din 29 mai 2001 şi procesul-verbal de control înregistrat sub nr. 930 din 18 aprilie 2000 trebuie anulate în privinţa majorărilor de întârziere aferente accizelor, în valoare de 869.510.978.783 lei şi a se dispune restituirea către reclamantă a sumei de 29.576.010.319 lei, ce a fost reţinută de către organele fiscale.
Totodată, s-a apreciat că se impune menţinerea dispoziţiilor din Decizia nr. 818/2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi ale procesului-verbal de control la care s-a făcut referire, privind majorările de întârziere aferente accizelor, în valoare de 196.770.642.217 lei, stabilite printr-un act de control anterior, necontestat de reclamantă, în privinţa acestora urmând a opera regimul scutirilor de plată pentru 159.099.939.992 lei, conform adresei Ministerului Finanţelor Publice nr. 440500/1999 şi a se analiza incidenţa OUG nr. 163/2000 şi nr. 222/2000, privind diminuarea arieratelor la buget.
Făcându-se referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea adresei Ministerului Finanţelor Publice nr. 430668 din 31 martie 2000, s-a relevat că acesta nu poate fi soluţionat pe calea specială a invocării OUG nr. 13/2001, ci numai conform Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003, a respins recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., şi, admiţând recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a casat sentinţa civilă nr. 276 din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar în fond a respins acţiunea formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B.
În motivarea deciziei, s-a subliniat că, aşa cum rezultă din actele dosarului, Ministerul Finanţelor a aprobat, la data de 13 aprilie 1999, pentru S.N.P. P. SA şi cele 85 sucursale ale sale, eşalonarea la plată a obligaţiilor restante la bugetul statului la data de 31 decembrie 1998, în sumă de 4.094.004.043.026 lei, pe o perioadă de 5 ani, şi scutirea la plată a majorărilor de întârziere aferente, calculate până la 31 decembrie 1998, în sumă de 3.059.036.150.773 lei.
Or, s-a relevat, prin considerentele deciziei, eşalonarea, aşa cum a fost aprobată prin adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999, era condiţionată de achitarea obligaţiilor curente la bugetul statului, nu mai târziu de 30 de zile, virarea sumelor trebuind să se facă în mod centralizat de către S.N.P. P. SA, care are personalitate juridică.
S-a învederat că întârzierile de plată ale sucursalei Baza de aprovizionare F.L., constatate de Direcţia Controlului Financiar Prahova, au determinat pierderea facilităţilor fiscale pe ansamblul S.N.P. P. SA, care are personalitate juridică, situaţie faţă de care au fost recalculate şi obligaţiile reclamantei către bugetul de stat.
S-a motivat că prima instanţă nu era îndreptăţită să considere că întârzierea la plată din partea sucursalei Baza de aprovizionare F.L. nu poate determina pierderea facilităţilor fiscale şi de către sucursala P.T.B., care şi-a achitat la timp obligaţiile, deoarece, din capitolul al III-lea al procesului-verbal de control nr. 930/2001, rezultă că această sucursală datora încă sume importante de bani la buget, iar Baza de aprovizionare F.L., contrar celor reţinute prin sentinţă, nu şi-a achitat la termen suma datorată, astfel că nu au fost respectate condiţiile pentru păstrarea facilităţilor.
În ceea ce priveşte recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., prin care s-a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la menţinerea eşalonării la plată a sumei, reprezentând accize datorate, s-a considerat că este nefondat, deoarece reclamanta nu a contestat, în procedură prealabilă, suma pentru care i s-a stabilit obligaţia cu acest titlu şi, oricum, nu poate beneficia de menţinerea eşalonării la plata sumei reprezentând accize, cât timp nu a respectat condiţiile referitoare la înlesnirile respective.
Invocând prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile menţionate au devenit irevocabile, precum şi dispoziţiile art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare.
S-a susţinut că ambele hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a prevederilor OUG nr. 222/2000, pentru modificarea OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, precum şi a art. 2 din OUG nr. 205/2000, privind conversia în acţiuni a creanţelor cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetului fondurilor sociale şi fondului proprietăţii de stat, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. S-a mai susţinut că hotărârile pronunţate în cauză sunt şi vădit netemeinice.
În sensul acestor susţineri, s-a relevat că ambele instanţe au pronunţat soluţii greşite, contrare prevederilor OUG nr. 222/2000 şi nr. 205/2000, precum şi cu nesocotirea concluziilor expertizei contabile şi a celorlalte probe administrate în cauză.
S-a învederat că, din ansamblul materialului probator administrat, rezultă că S.N.P. P. SA i s-au aprobat, prin adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999 a Ministerului Finanţelor, înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul de stat, sucursala Baza de aprovizionare F.L. beneficiind de reeşalonarea datoriilor la accize, pentru suma de 23.590.281.196 lei şi de 112.971.238 lei la majorări de întârziere, iar sucursala P.T.B., beneficiind de reeşalonarea datoriilor pentru 693.812.560.365 lei la accize şi 159.099.939.992 lei la majorări de întârziere.
Făcându-se referire la aceeaşi adresă, s-a subliniat că din aceasta mai rezultă că virarea sumelor respective la bugetul de stat urma să se facă de către S.N.P. P. SA în mod centralizat, la termenele scadente, pentru toate cele 85 unităţi ce-i aparţin, care nu au personalitate juridică, astfel că, pentru a se stabili dacă societatea respectivă nu mai beneficia de înlesnirile acordate nu era suficientă verificarea unei singure unităţi, ci trebuia să se verifice situaţia achitării datoriilor de către societate, în ansamblul său.
S-a susţinut, în această privinţă, că din procesele-verbale de control încheiate la 14 decembrie 1999 şi la 24 mai 2000, coroborate cu celelalte probe administrate, reiese că la sucursala Baza de aprovizionare F.L. nu s-au constatat situaţii de natură a justifica pierderea eşalonării obţinute de S.N.P. P. SA.
De asemenea, s-a arătat că trebuia să se aibă în vedere că, prin adresa Ministerului Finanţelor nr. 440182 din 22 aprilie 1999, s-a comunicat că sucursala P.T.B. nu a avut datorii restante, precum şi că, prin nota Direcţiei Controlului Fiscal Prahova din 20 decembrie 2000, s-a menţionat că sucursala P.T.B. poate beneficia de scutirea la plată pentru majorări de 13.083.998.453 lei.
S-a mai învederat că nu s-a ţinut seama că, în urma operaţiunii de conversie în acţiuni a creanţelor cuvenite bugetului de stat, sucursalei P.T.B. i s-a repartizat suma de 599.998.776.487 lei, cu care aceasta a lichidat în proporţie de 86,48% accizele eşalonate, iar pentru diferenţa de 13,52%, încă nu era scadentă rata de plată a accizelor.
Conchizându-se, s-a susţinut că din expertiza efectuată în cauză şi celelalte probe administrate, rezultă că Baza de aprovizionare F.L. şi sucursala P.T.B. nu aveau datorii fiscale neachitate, care să determine pierderea dreptului acestora la eşalonare.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea celor două hotărâri atacate, iar pe fond, admiterea acţiunii reclamantei, cu consecinţa anulării actelor supuse controlului de legalitate.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, prin Decizia nr. 818 din 29 mai 2001, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus „respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., pentru suma de 869.510.978.783 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente accize" (dosarul nr. 4479/2001).
Pentru justificarea soluţiei de respingere a contestaţiei, a fost invocat procesul-verbal de control din 14 decembrie 1999, prin care s-a constatat că Baza de aprovizionare F.L. a achitat cu întârziere obligaţiile curente, astfel că, datorită nerespectării condiţiilor eşalonării, S.N.P. P. SA a pierdut dreptul la eşalonarea plăţii faţă de bugetul de stat, precum şi la scutirea de a plăti majorări de întârziere.
Este de observat că, referindu-se la susţinerea contestatoarei S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., că i-ar fi aplicabile prevederile OUG nr. 68/1999, Ministerul Finanţelor Publice a motivat că societatea contestatoare nu poate beneficia de prevederile acelei ordonanţe, „întrucât, odată cu pierderea facilităţilor acordate prin eşalonarea la plată a obligaţiilor restante, la data de 31 decembrie 1998, organele de control erau îndreptăţite să aplice prevederile OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, modificată şi completată prin Legea nr. 108/1996, coroborate cu prevederile pct. 2.3 din Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 620/1997 şi să procedeze la stabilirea obligaţiei de plată faţă de bugetul statului" (dosar nr. 4479/2001).
Dar, OG nr. 11/1996, invocată în argumentarea soluţiei de respingere a contestaţiei, a fost modificată prin OUG nr. 222 din 24 noiembrie 2000, dispoziţiile acesteia, favorabile pentru S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., fiind aplicabile la data soluţionării contestaţiei.
Sub acest aspect, prin art. 82 alin. ultim din OG nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 222/2000, s-a prevăzut că „debitorii, persoane juridice, care au avut aprobate, în condiţiile legii, înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi care achită ratele restante, precum şi obligaţiile de plată curente până la data de 15 decembrie 2000, prin derogare de la dispoziţiile art. 84, beneficiază de menţinerea înlesnirii la plată acordate cu toate efectele prevăzute de reglementările legale în vigoare".
În raport cu aceste dispoziţii legale, prin Decizia nr. 818 din 29 martie 2001, s-a apreciat greşit că sucursala P.T.B. a pierdut dreptul la eşalonare pe motiv că nu ar fi achitat obligaţiile curente datorate bugetului de stat, mai ales că, din adresa nr. 440182 din 22 aprilie 1999 a Ministerului Finanţelor, rezultă că, la acea dată, unitatea respectivă nu avea datorii restante (dosar nr. 4479/2001).
Mai mult, este relevant că, prin nota de constatare din 20 decembrie 2000, întocmită de inspectori de specialitate din Direcţia Controlului Financiar Fiscal Prahova, s-a ajuns la concluzia că S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., obţinuse eşalonare la plată pentru accizele în sumă de 599.998.776.487 lei şi că majorările de întârziere stabilite de organele de control din cadrul Percepţiei Fiscale Ploieşti, ca şi majorările de întârziere, intră sub incidenţa OUG nr. 163/2000 (dosar nr. 4479/2001), iar din Hotărârea nr. 4 din 14 decembrie 2000 a Adunării Generale a Acţionarilor S.N.P. P. SA şi situaţia obligaţiilor de plată, care se achită prin compensare, rezultă că suma menţionată, de 599.998.776.487 lei, a fost vărsată la bugetul statului prin compensare în acţiuni, temeiul legal fiind OUG nr. 205/2000 (dosarul nr. 4479/2001).
Tot în această privinţă, este de subliniat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că datoria efectivă a reclamantei către bugetul de stat a fost de 107.513.944.066 lei, iar bugetul de stat trebuia să ramburseze reclamantei 144.907.849.212 lei, astfel că bugetul de stat a rămas dator, faţă de reclamantă, cu suma de 42.503.612.911 lei (dosarul nr. 4479/2001).
De asemenea, este de relevat că, prin raportul de expertiză contabilă, s-a ajuns la concluzia că nici Baza de aprovizionare F.L. şi nici sucursala P.T.B. nu aveau înregistrate debite către bugetul de stat neachitate în termen, astfel că trebuiau să beneficieze în continuare, prin S.N.P. P. SA, de care aparţineau, de facilităţile de plată la care s-a făcut referire.
Aşa fiind, în raport cu cele arătate, cele două hotărâri atacate cu recurs în anulare apar a fi pronunţate cu încălcarea OUG nr. 163/2000, nr. 205/2000 şi nr. 222/2000, aplicabile în cauză, deoarece nu s-a ţinut seama de dispoziţiile neechivoce, din aceste ordonanţe, referitoare la condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru menţinerea facilităţilor de plată acordate pentru sumele datorate bugetului statului de societăţile comerciale beneficiare şi la conversia în acţiuni preluate de stat a unora dintre aceste datorii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Totodată, ca urmare a acestei soluţionări greşite a fondului cauzei, la care s-a ajuns şi datorită incompletei aprecieri a materialului probator administrat, hotărârile pronunţate sunt şi vădit netemeinice.
În atare situaţie, constatându-se că sunt îndeplinite cerinţele înscrise în art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recursul în anulare va fi admis şi se va casa Decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, cu consecinţa respingerii recursului declarat de pârâte, a admiterii recursului reclamantei şi casării sentinţei, în sensul admiterii în tot a acţiunii. Ca urmare, se va dispune anularea deciziei nr. 818 din 29 mai 2000 a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului verbal de control înregistrat sub nr. 930 din 18 aprilie 2000, anularea adresei Ministerului Finanţelor Publice nr. 430668 din 31 martie 2000, privind înlesnirile acordate S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., a somaţiei nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepţia Fiscală Ploieşti, precum şi a dispoziţiei Ministerului Finanţelor Publice de blocare a contului bancar al sucursalei P.T.B. a S.N.P. P. SA cu privire la suma de 28.360.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 2354 din 13 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 276 din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Admite recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o casează, iar în fond admite în tot acţiunea formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B., dispunând:
- anularea deciziei nr. 818 din 29 mai 2000 a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului verbal de control nr. 930 din 18 aprilie 2000, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova;
- anularea adresei Ministerului Finanţelor nr. 430668 din 31 martie 2000, referitoare la înlesnirile acordate S.N.P. P. SA, sucursala P.T.B.;
- anularea somaţiei nr. 3264 din 11 mai 2000, emisă de Percepţia Fiscală Ploieşti;
- anularea dispoziţiei Ministerului Finanţelor Publice de blocare a contului bancar al sucursalei P.T.B. a S.N.P. P. SA, cu privire la suma de 28.360.000.000 lei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 137/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
