ICCJ. Decizia nr. 136/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 136/2005
Dosar nr. 273/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 378/R din 20 iunie 2003 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, cauza aflându-se pe rol, la secţia comercială a instanţei supreme.
La termenul din 1 iunie 2004, I.G., ca reprezentant al intimatei SC T.G. SRL Slobozia, prin L.D.D.R. şi al intimatei L.D.D.R., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, 921, 242, 244 şi 250 C. proc. civ., solicitând sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării acestei excepţii.
La cererea procurorului, pentru a lua cunoştinţă de excepţiile invocate, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 28 septembrie 2005.
Prin încheierea din 28 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de I.G.
I.G. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii menţionate şi trimiterea dosarului, la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În sprijinul recursului, I.G. a susţinut că se impunea sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat nefiresc dreptul ce a fost atribuit Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin art. 330 C. proc. civ., de a exercita calea de atac a recursului în anulare, iar dispoziţiile Codului de procedură civilă., la care s-a referit prin excepţia formulată, contravin mai multor prevederi din Constituţia României.
Totodată, recurenta I.G. a invocat, în faţa instanţei de recurs, excepţia de neconstituţionalitate a art. 244 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 21, art. 11, art. 20 alin. (2), art. 44 şi art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, în raport cu prevederile art. 21, art. 11, art. 20 alin. (2) şi ale art. 44 din Constituţie.
Ca urmare, recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, cu soluţionarea acestei excepţii de neconstituţionalitate.
Examinându-se recursul şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, se constată că sunt nefondate, deoarece cele două excepţii de neconstituţionalitate, invocate succesiv, sunt contrarii prevederilor din alin. (1) al acestui articol, fiind, astfel, inadmisibile. În adevăr, Curtea Constituţională, sesizată să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 330-3304 C. proc. civ., prin Decizia nr. 139 din 23 martie 2004, a respins această excepţie, ca inadmisibilă, întrucât aceste dispoziţii au fost abrogate prin art. I pct. 17 din OUG nr. 58/2003, iar Curtea Constituţională poate decide numai asupra actelor normative în vigoare.
Pe de altă parte, este de observat că, în raport cu etapa în care se află procesul, aceea a judecării recursului în anulare împotriva deciziei nr. 378/R din 20 iunie 2003 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, prin care a fost modificată sentinţa pronunţată în cauză, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării formelor de executare emise de executorul bancar, dispoziţiile art. 921, 242, 244 şi 250 C. proc. civ., ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate formulate în faţa secţiei învestite cu judecarea recursului în anulare, ca şi dispoziţiile Legii nr. 64/1995, ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate formulate în faţa Completului de 9 judecători, nu sunt susceptibile de a fi invocate de părţi sau instanţă.
Aşa fiind şi cum, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide numai asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar în cazul neîntrunirii acestei condiţii, instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că în mod corect s-a dispus respingerea cererii, prin încheierea atacată şi că, în acelaşi timp, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate cu conţinut similar, ce a fost formulată în recurs, este nefondată.
În consecinţă, urmează a se respinge, atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate, invocată în faţa instanţei de recurs, cât şi recursul declarat de I.G. împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de I.G.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de I.G. împotriva încheierii din 28 septembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 2462/2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 137/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
