ICCJ. Decizia nr. 140/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 140/2005
Dosar nr. 68/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 178 din 21 februarie 2002, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, examinând pe C.A., cu diagnosticul clinic „amputaţie 1/3 superioară gambă stângă cu proteză convenţională din piele, post accident", a stabilit că acesta prezintă „deficienţă funcţională medie" (handicap mediu), precum şi că această constatare are valabilitate 12 luni, după care este supusă revizuirii.
Împotriva acestei decizii, reclamantul C.A. a formulat plângere, adresându-se Curţii de Apel Bacău.
Prin plângerea formulată, reclamantul a contestat Decizia menţionată, atât sub aspectul stabilirii gradului de handicap, susţinând că acesta trebuia considerat „accentuat", iar nu „mediu", cât şi sub aspectul valabilităţii constatărilor, în care privinţă trebuia să se menţioneze că handicapul său este ireversibil şi că nu necesită revizuire.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 72 din 12 iulie 2002, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, constatarea comisiei de specialitate nu poate fi infirmată.
Reclamantul C.A. a declarat recurs împotriva sentinţei, acesta făcând obiectul dosarului nr. 2330/2002, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Prin încheierea din 25 februarie 2003, constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns nici una dintre părţi şi că nici nu s-a solicitat judecarea procesului în lipsă, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La data de 2 martie 2004, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., în vederea constatării perimării.
Ulterior, prin Decizia nr. 1285 din 1 martie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat, perimat, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 12 iulie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În motivarea acestei soluţii, s-a relevat că, în urma verificării actelor dosarului, s-a ajuns la concluzia că sunt întrunite cerinţele referitoare la perimare, prevăzute în art. 248 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cererea de recurs formulată de reclamantul C.A. a rămas în nelucrare, din vina acestei părţi, mai mult de un an.
Împotriva deciziei menţionate, reclamantul C.A. a declarat recurs, susţinând că perimarea a fost constatată greşit, deoarece nu i s-a comunicat încheierea de suspendare a judecăţii, astfel că termenul de un an, prevăzut în art. 248 alin. (1) C. proc. civ., nu putea fi calculat de la data de 25 februarie 2003, când a fost dispusă suspendarea judecării recursului ce l-a declarat împotriva sentinţei.
În concluzie, reclamantul a solicitat casarea deciziei atacate şi respingerea sesizării de perimare.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, din examinarea actelor dosarului rezultă că, pentru termenul din 25 februarie 2003, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., atât recurentul C.A., cât şi intimata Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, au fost citate cu respectarea prevederilor legii.
Aşa fiind şi cum, după suspendarea judecării recursului pe care l-a declarat în cauză, reclamantul C.A. nu a mai făcut nici un demers, timp ce mai mult de un an, în vederea repunerii cauzei pe rol şi a soluţionării căii de atac pe care a exercitat-o, în mod corect s-a apreciat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, că sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina acelei părţi.
În consecinţă, recursul nefiind fondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 1285 din 1 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 174/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
