ICCJ. Decizia nr. 139/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 139/2006
Dosar nr. 284/2005
nr. 1478/1/2005
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 304 din 10 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 188/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul B.A. împotriva rezoluţiei nr. 321/P/2003 din 23 iulie 2003, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că rezoluţia din 23 iulie 2003 putea fi atacată cu plângere, până la data de 1 iulie 2004.
Or, petentul a formulat plângerea, numai la data de 24 decembrie 2004, cu depăşirea termenului prevăzut de art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, la data de 23 mai 2005, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. sau a invoca critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003 a fost stabilit un termen de 1 an pentru formularea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, cu referire la rezoluţiile date anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Astfel, potrivit textului menţionat „în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanţelor ori, după caz, al rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., este un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale".
Or, este riguros exact, conform actelor dosarului, că petentul a formulat plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., numai la data de 24 decembrie 2004.
Termenul de 1 an prevăzut de textul menţionat este depăşit, întrucât acesta nu curge de la 1 ianuarie 2004, ci de la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. XI din Legea nr. 281/2003, prin care s-a stabilit că „prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.".
Prin urmare, calea de atac fiind exercitată cu depăşirea termenului prevăzut de legea procesual-penală, în mod judicios prima instanţă a respins plângerea, ca tardivă, aşa încât sentinţa atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.A. împotriva sentinţei nr. 304 din 10 mai 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-petent menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.A. împotriva sentinţei nr. 304 din 10 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 188/2005.
Obligă recurentul menţionat, să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 140/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
