ICCJ. Decizia nr. 142/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 142/2006
Dosar nr. 2889/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 35 din 20 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva intimatului M.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 23 septembrie 2005, petentul A.I. a depus la instanţă, o plângere împotriva procurorului M.D., pentru „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi protejarea infractorilor".
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 4 mai 2005, a formulat o plângere împotriva judecătorului M.M. de la Judecătoria Arad.
Prin rezoluţia nr. 120/P/2005 din 21 iulie 2005, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, procurorul M.D. a dispus neînceperea urmăririi penale.
Petentul a considerat soluţia, ca fiind abuzivă şi, în consecinţă, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde, însă, nu a primit nici un răspuns.
În aceste condiţii, petentul s-a adresat instanţei de judecată, pentru a se face „cercetarea judecătorească în vederea restabilirii legalităţii".
Instanţa de fond a apreciat plângerea, ca inadmisibilă, întrucât potrivit art. 2781 C. proc. pen., este supusă controlului judecătoresc, soluţia de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior.
Or, petentul recunoaşte că nu a obţinut încă o soluţie de la organul de urmărire penală.
Cum dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, plângerea adresată direct instanţei de judecată pentru a cerceta infracţiunile reclamate de petent, este inadmisibilă.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul A.I. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat la data exercitării căii de atac.
Ulterior, petentul a depus motivele recursului, criticile privind neobservarea de către prima instanţă, a încălcării de către procuror, a dispoziţiilor art. 42 din Constituţia României, art. 6, 8, 10, 39, 40, 154, 161 şi 166 C. muncii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legale menţionate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare, determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei, o cauză spre judecată prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul A.I. priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Or, infracţiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal, prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul A.I., împotriva sentinţei nr. 35 din 20 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 19996/1/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 35 din 20 ianuarie 2006, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 19996/1/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 143/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
