ICCJ. Decizia nr. 144/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 144/2006
Dosar nr. 383/2005
nr. 1968/1/2005
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 531 din 6 octombrie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.M.D. împotriva rezoluţiei nr. 10745/248/N din 30 iunie 2005, emisă în dosarul nr. 460/P/2004, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 460/P/2004 din 7 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii B.I.N., A.I.T., A.P.E. şi A.P., toţi de la Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Organul de urmărire penală, pentru a dispune în sensul menţionat, a apreciat că litigiul civil în care a figurat ca parte petenta D.M.D., a fost corect soluţionat de judecătorii menţionaţi şi că nu există elemente care să ducă la concluzia săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, prin respingerea plângerii formulate de petentă împotriva acesteia.
Împotriva celor două rezoluţii, petenta a formulat plângere, susţinând că acestea au fost date cu încălcarea legii, solicitând desfiinţarea lor şi reluarea cercetării, până la justa soluţionare a cauzei penale.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, prima instanţă a constatat că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, întrucât nu s-a stabilit că judecătorii menţionaţi, cu ştiinţă, nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta D.M.D. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului rezultă că nemulţumirea petentei vizează în fapt soluţia pronunţată într-o cauză civilă, cu referire la care afirmă că s-ar fi produs erori în stabilirea premisei majore a silogismului judiciar.
Nu s-a dovedit, însă, în cauză că magistraţii menţionaţi au acţionat cu intenţia de a o păgubi pe petentă.
Pin urmare, în mod judicios s-a dispus, în sensul neînceperii urmăririi penale, reţinându-se neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Formulând plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petenta nu a administrat probe în raport cu care să se poată stabili o altă situaţie de fapt.
Aşa fiind, soluţia primei instanţe, atacată cu recurs de petentă, se constată a fi temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Pe de altă parte, aşa cum în mod întemeiat a reţinut organul de urmărire penală, nemulţumirea petentei priveşte soluţia dată în cauză civilă privind-o pe aceasta şi vizează declanşarea controlului judiciar al hotărârilor judecătoreşti menţionate, pe alte căi, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă.
Or, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având între altele rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia şi legalitatea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate în cauză, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, după caz, în condiţiile determinate riguros de legea procesual-penală.
Drept urmare, instanţa penală sesizată cu plângere nu are temei legal pentru a se pronunţa ca instanţă de control judiciar în cauza civilă la soluţionarea căreia, într-un proces civil, s-a pronunţat o soluţie ce nu dă satisfacţie petentei.
Rezultă, aşadar, că lipseşte plângerii prevăzute de art.2781 C. proc. pen., aptitudinea declanşării unui control judiciar, în sensul vizat de petenta menţionată, al complinirii căilor de atac legal prevăzute şi reformarea hotărârilor pronunţate în cauză civilă, pe această cale mijlocită.
Cu alte cuvinte, pretinsele erori jurisdicţionale şi de procedură ce, eventual, ar fi vizate de petentă, nu pot fi examinate, contrar legalităţii căilor de atac, pe această cale.
Este de reţinut că sistemul procesului civil sau penal, după caz, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, determinat prin norme imperative şi având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului şi legii, este de natură a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, egalitatea acestora în faţa legii şi tratamentul juridic nediscriminatoriu pentru toţi participanţii.
Totodată, determinarea riguroasă a procedurilor jurisdicţionale, prin legea procesual-civilă şi, respectiv, legea procesual-penală, este de natură a răspunde exigenţelor noii perspective asupra protecţiei judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, examinarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate în cauza civilă, în sensul vizat de petentă, ar reprezenta o încălcare a principiilor fundamentale menţionate şi, totodată, nu ar satisface cerinţa previzibilităţii statuată în jurisprudenţa constantă în acest sens a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ceea ce apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În fine, nepropunând şi, ca atare, neadministrându-se probe noi care să releve o altă situaţie de fapt şi vinovăţia intimaţilor, instanţa de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală şi instanţa de fond, care să ducă la concluzia existenţei faptelor reclamate de petentă, aşa încât simplele afirmaţii, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate, nesusţinute fiind de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinţei atacate şi pronunţarea altei soluţii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.D. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.D. împotriva sentinţei nr. 531 din 6 octombrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4560/2005.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 145/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
