ICCJ. Decizia nr. 150/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 150/2011
Dosar nr.9441/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost înregistrată cererea de recurs formulată de recurenta Asociaţia C.M.E., în contradictoriu cu intimaţii A.I., D.O.P., D.F., Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună, prin preşedintele A.I., împotriva unei încheieri de suspendare a judecăţii.
În şedinţa publică din 3 februarie 2010, recurentul A.I. a formulat o cerere de recuzare împotriva tuturor judecătorilor secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Încheierea din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de A.I. a întregii secţii a IV-a civilă, ca inadmisibilă. S-a acordat termen la 3 martie 2010, cu citarea părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. civ., s-a reţinut că nu pot fi recuzaţi toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii ai acesteia, situaţie în care cererea formulată este inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta Asociaţia C.M.E.
În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut că a fost respinsă abuziv cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a unor texte de lege, fără a se invoca vreunul dintre acestea.
În drept, s-au indicat dispoziţiile art. 29 alin. (6) teza II din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Ca motiv de recurs, s-a invocat art. 304 C. proc. civ. şi s-a susţinut că a fost „încălcată competenţa Curţii Constituţionale a României, formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motive străine de natura pricinii, încălcarea cu premeditare a legilor justiţiei din România" şi s-a conchis precizându-se refuzul abuziv de a respecta dispoziţiile art. 1, art. 20 şi art. 148 din Constituţia României şi trecerea sub tăcere a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5119 din 11 octombrie 2009, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că s-a solicitat exercitarea controlului judecătoresc asupra Încheierii din 3 februarie 2010, cu motivarea că, în mod nelegal, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauză, însă, nu există nicio încheiere în care să se fi consemnat analizarea unei asemenea cereri.
Cât priveşte încheierea atacată, s-a constatat că aceasta vizează o cerere de recuzare şi nu este supusă niciunei căi de atac.
La data de 12 octombrie 2010, împotriva deciziei sus menţionate, au declarat recurs Asociaţia C.M.E. şi A.I., invocând o serie de prevederi legale cu caracter general, fără a indica însă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Asociaţiei C.M.E. şi pe cea a admisibilităţii prezentei căi de atac.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a pronunţat asupra unui recurs declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurenţi a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenţii Asociaţia C.M.E. şi A.I., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociaţia C.M.E. şi A.I. împotriva Deciziei nr. 5119 din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 151/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
