ICCJ. Decizia nr. 149/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 149/2011
Dosar nr.8943/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2931 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 133 alin. (1) C. proc. civ., a fost anulată acţiunea formulată de Asociaţia C.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă, lipsa semnăturii putându-se împlini în tot cursul judecăţii.
S-a mai reţinut că, deşi la termenul de judecată din 23 octombrie 2007, s-a pus în vedere reclamantei, prin A.I., să depună la dosar dovada calităţii de reprezentant şi semnăturile membrilor fondatori, în original, acesta, după ce a recuzat completul de judecată, cererea sa fiind anulată ca netimbrată, nu s-a prezentat la termenul de judecată fixat şi nu a depus semnăturile membrilor fondatori în original.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Partidul Solidarităţii Democratice şi Asociaţia C.E., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, constatându-se lipsa părţilor şi faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1525 din 17 martie 2010, a constatat perimat recursul, reţinând incidenţa prevederilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 18 martie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociaţia C.M.E., invocând critici şi reglementări legale cu caracter general, fără a indica însă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recurenta a formulat cerere de suspendare a judecăţii în temeiul art. 242, 243 şi 244 C. proc. civ., fără a indica niciun argument de fapt, a solicitat instanţei să se abţină de la soluţionarea pricinii, tot fără a-şi motiva petiţia şi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 725 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că hotărârea atacată, fiind irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu mai poate fi supusă reformării pe calea unui nou recurs.
La data de 25 octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociaţia C.M.E..
Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei, precum şi excepţia admisibilităţii acestei căi de atac.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de către aceeaşi recurentă Asociaţia C.M.E. împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Asociaţia C.M.E., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociaţia C.M.E. împotriva Deciziei nr. 725 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 148/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 15/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
