ICCJ. Decizia nr. 148/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 148/2011
Dosar nr.8942/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1996 din 16 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat recursul declarat de reclamantul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună împotriva Încheierii din 20 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa prevederilor art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs, la data de 4 noiembrie 2009, Asociaţia C.E. împreună cu intervenienţii, recurs ce formează obiectul dosarului nr. 107/1/2010, aflat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa de judecată de la termenul din 5 mai 2010, în dosarul de mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, întrucât a constatat lipsa nejustificată a părţilor şi faptul că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea în lipsă.
La data de 10 mai 2010, împotriva acestei din urmă încheieri, a declarat recurs Asociaţia C.M.E., în solidar cu Asociaţia C.E. şi cu reclamantul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună, invocând o serie de critici şi reglementări legale cu caracter general, dar fără a indica motive de recurs care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 716 din 25 octombrie 2010, a respins recursul pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 22 din Legea nr. 14/2003 şi ale art. 1 alin. (2) din OG nr. 26/2000, precum şi cu împrejurarea că recurentele nu şi-au dovedit capacitatea juridică, prin aceea că, nu au depus probe privind înregistrarea lor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv, în Registrul partidelor politice.
La data de 25 octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociaţia C.M.E., invocând o serie de reglementări legale cu caracter general, dar fără a indica motive de nelegalitate care să permită încadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ., rezultă că, între condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Asociaţia C.M.E., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociaţia C.M.E. împotriva Deciziei nr. 716 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 149/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
