ICCJ. Decizia nr. 157/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 157/2011
Dosar nr.9005/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5549 din 14 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.L. şi B.W. împotriva Deciziei nr. 5432 din 2 iunie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Instanţa supremă a reţinut în considerentele deciziei că, prin Încheierea de la 3 mai 2007, s-a dispus suspendarea judecării contestaţiei în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa părţilor.
În condiţiile în care, soluţionarea contestaţiei în anulare a rămas în nelucrare, din vina părţilor, mai mult de un an, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând că, în speţă, a operat perimarea.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorii B.L. şi B.W. au declarat recurs.
Prin Decizia nr. 793 din 19 octombrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5108/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, recursul a fost respins, ca inadmisibil.
Instanţa supremă a reţinut în considerentele deciziei atacate că, legea procesual civilă, prin dispoziţiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., stabileşte că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare".
Astfel, s-a subliniat că hotărârea atacată, nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menţionate de art. 253 alin. (2) C. proc. civ., fiind irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., deci nesusceptibilă de reformare, în conformitate cu precitatele dispoziţii legale şi cu principiul unicităţii acestei căi de atac.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, B.L. şi B.W. au declarat un nou recurs, cererea nefiind însoţită de dovezile privind plata anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, potrivit dispoziţiilor art. 3021 pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 541 din 14 iunie 2010, a anulat recursul ca netimbrat, reţinând incidenţa prevederilor art. 9 din OUG nr. 32/1995, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a normelor de aplicare a acestui din urmă act normativ.
La data de 16 iunie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs B.L. şi B.W., invocând considerente legate de fondul cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 720 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi cu faptul că hotărârea atacată este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 1 noiembrie 2010, au declarat din nou, recurs, recurenţii B.L. şi B.W., susţinând că, în mod eronat, instanţele au validat listele de plată a cotelor de întreţinere pentru Blocul C48, precum şi procesele-verbale ale Adunării generale a proprietarilor şi încheierea de constituire a asociaţiei, a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, cu toate că, aceste acte sunt false şi dosarul trebuie „suspendat şi trimis la Parchet".
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de aceeaşi recurenţi B.L. şi B.W. împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de recurenţi a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenţii B.L. şi B.W., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B.L. şi B.W. împotriva Deciziei nr. 720 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 158/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
