ICCJ. Decizia nr. 159/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 159/2011
Dosar nr.9071/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
La data de 24 iunie 2010, reclamantul C.V. a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1854 din 21 aprilie 2010, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal i-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, având ca obiect anularea Deciziei nr. 5080 din 9 iunie 2008 de încadrare în grad de handicap.
Recursul a fost înregistrat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formând obiectul dosarului nr. 5626/2/2009, primul termen de judecată fiind fixat la data de 24 februarie 2011.
Recurentul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată astfel stabilit.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 octombrie 2010, pronunţată în dosarul menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de preschimbare a termenului, reţinând în considerentele hotărârii că aceasta nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 153 alin. (3) C. proc. civ., nefăcându-se dovada vreunui motiv temeinic, în sensul prevederilor legale indicate.
Împotriva încheierii menţionate, la data de 28 octombrie 2010, a declarat recurs petentul C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând exclusiv considerente legate de fondul cauzei.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, în raport cu soluţia pronunţată fiind de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs.
Prin recursul declarat, este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul.
Excepţia de la regula generală, statuată de textul legal menţionat, este dată de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, text de lege care, însă, la rândul său, exceptează în mod expres încheierile pronunţate în recurs, situaţia în speţă.
Cu privire la încheierile prin care se dispune respingerea cererii de preschimbare a termenului, legea procesual civilă nu prevede calea de atac a recursului.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile determinate de C. proc. civ., iar prin art. 22 acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate, rezultă că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident, că nu sunt întrunite cerinţele art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit acestei legi speciale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Încheierii din 21 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 5626/2/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
← ICCJ. Decizia nr. 158/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 16/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|