ICCJ. Decizia nr. 160/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 160/2011
Dosar nr.9364/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 şi art. 34 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intervenienta F.G., reţinând că dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate nu au legătură cu obiectul cauzei, nefiind întrunite cerinţele impuse pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Prin Decizia civilă nr. 9752 din 2 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins recursul declarat de intervenienta F.G. împotriva Încheierii din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
La data de 8 decembrie 2009, F.G. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 9752 din 12 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, temeiul de drept invocat fiind cel prevăzut de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4403 din 13 septembrie 2010, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
În considerentele deciziei menţionate, instanţa a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege.
S-a constatat că, deşi revizuenta a indicat, ca temei de drept al cererii sale, prevederile art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ., nu a precizat concret care este punctul din textul menţionat la care se poate raporta cererea sa şi a adus în discuţie probleme de fond, fapte şi împrejurări, care au fost analizate de instanţă cu ocazia soluţionării litigiului.
La data de 18 septembrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs revizuenta F.G., invocând, de asemenea, considerente de fapt şi excepţii ce ţin de fondul cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 727 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 328 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi cu împrejurarea că, fiind irevocabilă, hotărârea atacată nu mai poate fi supusă reformării pe calea recursului.
Împotriva acestei decizii, la data de 8 noiembrie 2010, a declarat recurs recurenta F.G., motivele de recurs fiind depuse printr-un memoriu separat, înregistrat la 24 februarie 2011.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de aceeaşi recurentă, F.G., împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca urmare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta F.G., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta F.G. împotriva Deciziei nr. 727 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători şi a Deciziei nr. 4403 din 13 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 161/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
