ICCJ. Decizia nr. 158/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 158/2011
Dosar nr.9027/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 990 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat nu recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva Deciziei nr. 50 R din 11 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de proprietari a Blocului C48, Bucureşti, sector 6.
Împotriva acestei decizii, la data de 15 mai 2006, a formulat contestaţie în anulare, B.L.
Prin Încheierea din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare, pentru lipsa părţilor legal citate şi care nu au solicitat judecarea în lipsă.
Având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care niciuna din părţi nu a solicitat repunerea pe rol a contestaţiei în anulare, la 15 decembrie 2008, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol, în vederea constatării perimării, acordând termen la 15 ianuarie 2009.
Prin Decizia nr. 104 din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 248 - 254 C. proc. civ., a constatat perimată de drept contestaţia în anulare formulată de B.L.
Împotriva acestei decizii, B.L. a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9794 din 3 decembrie 2009, a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 299 şi ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu caracterul irevocabil al hotărârii atacate, conform art. 377 alin. (2) din acelaşi cod.
Împotriva acestei hotărâri, recurentul B.L. a declarat recurs, cererea nefiind însoţită de dovezile privind plata anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 404 din 17 mai 2010, a anulat recursul, ca netimbrat, reţinând incidenţa prevederilor art. 9 din OUG nr. 32/1995, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a normelor de aplicare a acestui din urmă act normativ.
La data de 25 mai 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul B.L., susţinând că nu avea cum să timbreze recursul şi să se prezinte la termen, deoarece citaţia pentru termenul din data de 17 mai 2010 a găsit-o la avizier ulterior, în data de 19 mai 2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 719 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanţa a reţinut în considerentele hotărârii că, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi supusă reformării, pe calea recursului, o hotărâre pronunţată tot în recurs, care este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 2 noiembrie 2011, a declarat recurs recurentul B.L.
Recurentul a susţinut că, în mod eronat, instanţele au validat listele de plată a cotelor de întreţinere pentru Blocul C 48, precum şi procesele-verbale ale adunării generale a proprietarilor şi încheierea de constituire a asociaţiei, a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, cu toate că aceste acte sunt false şi dosarul trebuie „suspendat şi trimis la Parchet".
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de acelaşi recurent, B.L. împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (1) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul B.L., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B.L. împotriva Deciziei nr. 719 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 159/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
