ICCJ. Decizia nr. 168/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 168/2006
Dosar nr. 472/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 400 din 7 iulie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul A.I. a solicitat, la data de 31 mai 2005, tragerea la răspundere penală a judecătorilor L.B., D.C., E.L., E.A., T.M., P.P., M.P., M.R. şi A.V., toţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Petentul a precizat că magistraţii menţionaţi, constituiţi în complet de 9 judecători, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu cu ocazia judecării cererii de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. 288/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
În motivarea plângerii, petentul a menţionat că organul de urmărire penală nu a dat o soluţie.
Ca atare, în raport cu situaţia expusă, instanţa de fond a constatat că plângerea formulată de petent nu priveşte unul din actele procesuale determinate de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul A.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art.3859 C. proc. pen. Petentul a precizat că va motiva recursul după comunicarea sentinţei atacate.
Prin Decizia nr. 284 din 7 noiembrie 2005, completul de 9 judecători a respins recursul, ca nefondat, reţinând următoarele:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţia României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", corespunzător dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", precum şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".
Din economia textului menţionat rezultă, însă, cu evidenţă, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii interesate, prin art. 275 - 278 din acelaşi cod şi excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menţionat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluţia primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condiţiile procedurii menţionate.
Ca atare, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art.2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de legea procesual-penală constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanţa competentă să judece în fond cauza.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Aceeaşi concluzie este impusă şi de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Ca atare, revine părţii interesate, obligaţia de a exercita în condiţiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală.
Or, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângere directă, înainte ca plângerea penală să fie soluţionată de procuror, prin rezoluţie de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior.
Prin urmare, a apreciat completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod legal instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
La data de 4 ianuarie 2006, petentul A.I. a formulat o cerere prin care a solicitat revizuirea acestei din urmă hotărâri.
În motivarea cererii, petentul A.I. a arătat că la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se cere, au participat trei judecători incompatibili, cu referire la cazul prevăzut de art. 48 lit. d) C. proc. pen., în raport cu împrejurarea că împotriva acestora a formulat plângere penală, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a mai susţinut că în mod greşit s-a reţinut în decizie, nerespectarea prevederilor art. 2781 C. proc. pen., în raport cu împrejurarea că plângerea a fost înaintată la instanţă, corespunzător alin. (2) al textului menţionat, cu referire la refuzul organului de urmărire penală de a se conforma dispoziţiilor art. 277 şi 278 din acelaşi cod.
În fine, revizuentul a susţinut că referirile la procedura prealabilă, ca fine de neprimire a plângerii, constituie o încălcare a prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În concluzie, invocând dispoziţiile art. 6, 21 şi 52 din Constituţia României, revizuentul a solicitat casarea deciziei atacate.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 39 C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., „Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Totodată, prin art. 39 din acelaşi cod s-a stabilit că: „(1) Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.
(3) Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu".
Prin urmare, în raport cu determinarea precisă a competenţei organelor de judecată prin legea procesual-penală, instanţele de judecată au dreptul şi, concomitent, obligaţia de a desfăşura activitate în limitele abilitării legale. Cu alte cuvinte, activitatea instanţelor de judecată este limitată la actele procesuale şi procedurale ce îi revin potrivit normelor atributive de competenţă, stabilite prin legea procesual-penală, cu excluderea de la efectuarea acestora a oricărui alt organ judiciar.
Aşadar, în raport cu caracterul imperativ, de ordine publică a normelor de competenţă, astfel cum acestea au fost determinate de legea procesual-penală, este nulă orice hotărâre pronunţată cu nesocotirea lor.
Or, prin art. 401 C. proc. pen., sub denumirea marginală „Instanţa competentă", s-a stabilit: „Competentă să judece cererea de revizuire, este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă".
În cauză, plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., formulată de petentul A.I., a fost soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Drept urmare, conform art. 401 C. proc. pen., acestei instanţe îi revine competenţa examinării cererii de revizuire formulată de petentul menţionat, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor şi procedurii stabilite în Titlul II Capitolul IV Secţiunea a II-a a Părţii speciale din acelaşi cod.
Aşadar, excepţia de necompetenţă materială invocată de procuror se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite excepţia de necompetenţă materială, va scoate cauza de pe rol şi va trimite dosarul, spre soluţionare, secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială a completului de 9 judecători, privind soluţionarea cererii formulate de petentul A.I., de revizuire a deciziei nr. 284 din 7 noiembrie 2005, pronunţată de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 234/2005.
Scoate cauza de pe rol.
Trimite dosarul, spre soluţionare, secţiei penale a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 169/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
