ICCJ. Decizia nr. 170/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 170/2006
Dosar nr. 487/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 24 ianuarie 2005, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele C.G. şi SC M.C. SRL Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligând pârâta să plătească reclamantelor, în cote egale, suma de 169.882 Euro, echivalentul în lei la data plăţii.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a dispus evacuarea pârâtei din spaţiile pe care aceasta le ocupa în imobilul situat în Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 808/A din 25 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinţei de fond.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs, pârâta Curtea de Conturi a României. La data de 30 octombrie 2005, instanţa de recurs a fost învestită cu cererea pârâtei de suspendare a executării sentinţei civile nr. 25/2005 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de către aceeaşi parte în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin încheierea din 18 noiembrie 2005, a respins cererea, ca nefondată reţinând că în raport cu volumul de activitate al petentei, suma la care aceasta a fost obligată prin hotărârea dată în fond, nu este de natură a-i perturba activitatea.
S-a reţinut, totodată că, atâta timp, cât petenta nu are o hotărâre definitivă în temeiul căruia să se poată constata compensarea datoriilor reciproce ale părţilor, suspendarea executării titlului creditoarelor nu se justifică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, petenta Curtea de Conturi a României, invocând în drept dispoziţiile art. 300, raportat la art. 403 alin. (3) C. proc. civ.
Reclamanta a susţinut că încheierea atacată este netemeinică şi nelegală şi, în concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării silite.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 300 C. proc. civ.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către petentă a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul.
Excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat este dată de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, text de lege care, însă, la rândul său, exceptă în mod expres încheierile pronunţate în recurs, situaţia în speţă.
Cu privire la încheierile prin care se dispune suspendarea executării silite, deşi dispoziţiile art. 300 (3) C. proc. civ., fac trimitere la dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, legiuitorul a specificat în teza ultimă a textului legal invocat, că acestea se vor aplica în mod corespunzător, cu referire în mod evident la hotărârile susceptibile de a fi reformate pe calea recursului.
Ori, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel.
Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de petentă apare ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit acestei legi speciale.
Este de reţinut ca modul de determinare al căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituţia României, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, reglementate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Ori, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 18 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 10636/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 169/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 171/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
