ICCJ. Decizia nr. 173/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 173/2006
Dosar nr. 2892/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 694 din 11 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Gherla, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Iclod, Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj şi, în consecinţă, Comisia Locală Iclod a fost obligată sa-l pună în posesie pe reclamant, cu suprafaţa de 1,15 ha pădure pe teritoriul satului Orman, iar pârâta Comisia Judeţeană Cluj să emită titlul de proprietate în favoarea reclamantului, pentru suprafaţa de 1,15 ha pădure.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea reclamantului, de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere, de la comunicarea hotărârii, până la emiterea titlului de proprietate.
Apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei de fond, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 414 din 2 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Cluj, reţinându-se, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de art. 6 din Legea nr. 1/2000, reclamantul precizând oral şi scris, că nu deţine înscrisuri justificative pentru întreaga suprafaţă de 1,73 ha de pădure.
Prin Decizia civilă nr. 1300/R din 18 mai 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei din apel.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, aceeaşi motivare cu cea a instanţei de apel şi, în plus, a constatat că reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva hotărârii comisiei judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate, pentru suprafaţa de 1,73 ha.
Cererea reclamantului, pentru efectuarea unei expertize grafice privind registrului agricol, formulată în această fază procesuală, a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a formulat contestaţie în anulare.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 1672/R din 4 iulie 2005, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, reţinând în considerentele hotărârii astfel pronunţate, că motivele invocate în susţinerea contestaţiei, nu se încadrează în nici una din situaţiile reglementate de dispoziţiile exprese ale art. 317 - 318 C. proc. civ., contestatorul urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat apel, invocând omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra celor solicitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7333 din 29 septembrie 2005, a respins calea de atac a contestatorului O.V., ca inadmisibilă.
S-a reţinut de către instanţa supremă, că Decizia apelată nu este susceptibilă de a fi atacată, dat fiind faptul că odată cu soluţionarea recursului, aceasta a dobândit caracterul irevocabil atribuit în puterea legii, de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
La data de 30 septembrie 2005, reclamantul O.V. a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii, criticând Decizia atacată, sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei de inadmisibilitate, susţinând că, în raport cu dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârea atacată.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale, în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac, în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Ori, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârea atacată.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra căii de atac promovată de contestatorul O.V. împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de către contestator a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului şi, prin urmare, nu mai poate fi suspusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul O.V., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul O.V. împotriva deciziei nr. 7333 din 29 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 10439/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 174/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
