ICCJ. Decizia nr. 172/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 172/2005
Dosar nr. 123/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 150/LC/1997 din 13 martie 1997, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamantei A.B. Oradea, împotriva pârâtelor SC M.I. SRL Oradea şi SC G.U. Piatra Neamţ şi, în consecinţă:
A obligat pârâta SC M.I. SRL Oradea, la plata sumei de 18.937.715 lei cu titlu de penalităţi.
A obligat pârâta SC G.U. Piatra Neamţ, la plata sumei de 76.151.594 lei, cu titlu de diferenţă de preţ şi 39.000.000 lei, reprezentând penalităţi.
A respins acţiunea faţă de B.C.R., sucursala Bihor.
A luat act că reclamanta renunţă la judecată cu privire la înfiinţarea popririi asigurătorii şi faţă de terţul poprit B.C.R., sucursala Piatra Neamţ.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 28/1999-A din 28 ianuarie 1999, a admis apelurile declarate de A.B. Oradea şi SC M.I. SRL Oradea împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea reclamantei A.B. Oradea, şi faţă de pârâta B.C.R., sucursala Bihor, pe care a obligat-o, în solidar cu pârâta SC G.U. Piatra Neamţ, să plătească reclamantei, suma de 76.151.594 lei cu titlu de diferenţă preţ.
A respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta SC M.I. SRL Oradea şi a înlăturat obligarea acesteia la plata sumei de 18.937.715 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere.
Prin Decizia nr. 4064 din 14 iulie 200, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta B.C.R., sucursala judeţeană Bihor, împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat Decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamanta A.B. Oradea împotriva sentinţei nr. 150 din 13 martie 1997, a Tribunalului Bihor.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, şi pârâta SC G.U. Piatra Neamţ.
La termenul din 26 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea recursului declarat de această parte, instanţa de control judiciar, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru ca recurenta să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea deciziei, la 1 februarie 2005.
La data de 1 februarie 2005, prin Decizia nr. 598, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC G.U. Piatra Neamţ.
Împotriva încheierii de amânare a pronunţării, recurenta-pârâtă a declarat un nou recurs.
Pârâta a susţinut că instanţa de recurs nu s-ar putea pronunţa la data de 1 februarie 2005, asupra căii de atac, cu soluţionarea căreia a fost învestită, deoarece pentru termenul de judecată din 26 ianuarie 2005, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu altă parte, respectiv cu pârâta SC M.I. SRL Oradea.
În fine, în mod greşit instanţa de control a pus în discuţia părţilor, excepţia tardivităţii declarării recursului, faţă de împrejurarea solicitării în scris a calificării căii de atac, ca fiind contestaţie în anulare.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către pârâtă, a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii .
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Cu privire la încheierile prin care se amână pronunţarea hotărârii, legea procesual civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierea prin care s-a amânat pronunţarea hotărârii, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, în această etapă procesuală.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competenţa secţiilor, de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual penală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC G.U. Piatra Neamţ împotriva încheierii din 26 ianuarie 2005, pronunţată de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 9424/2001.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 171/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 173/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
