ICCJ. Decizia nr. 173/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 173/2005
Dosar nr. 155/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 323 din 19 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii I.A., I.O. şi C.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că la termenul din 16 mai 2005, fixat pentru judecarea recursului declarat de inculpaţii menţionaţi, împotriva încheierii din 9 mai 2005, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, aceştia, prin avocat, au formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, invocând cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) şi art. 48 lit. d) C. proc. pen.
Examinând cererea de recuzare, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (5) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii I.A., I.O. şi C.M. au declarat recurs, invocând următoarele motive:
- instanţa a încălcat flagrant legea, cu referire la prevederile art. 52 pct. 51 C. proc. pen., nedispunând cu privire la arestarea preventivă;
- instanţa a adăugat la lege, cu referire la interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 52 pct. 51 C. proc. pen.;
- încheierea cuprinde motive contradictorii, cu referire la susţinerile corecte, în acest caz, ale acesteia privitoare la prorogarea competenţei instanţei sesizată cu cererea de recuzare, de a dispune asupra măsurii arestării preventive;
- instanţa a dispus asupra cererii, fără citarea inculpaţilor şi fără ca aceştia să fie prezenţi;
- instanţa, deşi era obligată să dispună asupra măsurii arestării preventive şi, pe baza probelor existente să revoce măsura, nu s-a pronunţat cu privire la aceasta şi nu a observat că instanţele inferioare, nelegal, au avut în vedere pericolul social generic al faptei, şi nu pe cel concret al făptuitorilor pentru ordinea publică care, la rându-i, nu a fost niciodată explicitată, ci numai enunţată.
În concluzie, inculpaţii au solicitat revocarea măsurii arestării preventive şi punerea acestora în libertate de îndată.
Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor Părţii Speciale Titlul II Cap. III Secţiunile I şi II C. proc. pen., rezultă condiţionarea admisibilităţii căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii procesual penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursurile declarate de inculpaţi împotriva unei încheieri prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, după caz, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.
În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin OUG nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepţia atacării acesteia, separat, cu recurs.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că legea procesual penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituţia României, revizuită şi exigenţelor privind liberul acces la justiţie, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie, a reglementat regula generală privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile nr. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.
Ca atare, accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz, corespunzător regulii generale menţionate, stabilită de legea procesual penală.
În fine, în raport cu datele dosarului, cu referire la termenul fixat pentru soluţionarea cererii de recuzare, data până la care a fost prelungită măsura arestării preventive, instanţa competentă a dispune asupra măsurii arestării preventive, încheierea recurată se constată a fi legală, nesusceptibilă de critică.
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpaţi nu pot fi examinate, contrar dispoziţiilor legii procesual penale, într-o cale de atac în care excepţia de inadmisibilitate a acesteia prevalează.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii I.A., I.O. şi C.M.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, recurenţii-inculpaţi menţionaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii I.A., I.O. şi C.M. împotriva încheierii nr. 323 din 19 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2961/2005.
Obligă recurenţii la câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 172/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 2/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
