CSJ. Decizia nr. 19/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 19

Dosar nr.108/2002

Şedinţa publică din 17 februarie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 330 din 17 aprilie 2000, Tribunalul Timiş a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:

- B.G. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, rezultată din contopirea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. ultim şi a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi

- V.G. la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. ultim, respectiv art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din acelaşi cod, s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada 16 iunie - 9 iulie 1999, împreună cu alte persoane condamnate în cauză, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe timp de noapte şi prin efracţie, inculpaţii au sustras sârmă din cupru aferentă instalaţiilor aflate pe raza Regionalei C.F.R. Timişoara, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii S.N.G., D.M., B.G. şi V.V.

Parchetul a criticat sentinţa referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Inculpaţii au criticat sentinţa cu privire la pedepsele aplicate, arătând că acestea sunt prea severe şi solicitând reducerea lor.

Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 553/A din 22 decembrie 2000, a admis apelurile declarate de procuror şi apelurile declarate de inculpaţii S.N.G., B.G., D.M. şi V.V., a extins efectele apelului şi faţă de inculpaţii B.E., R.N.B., R.G. şi V.G. şi a desfiinţat în întregime sentinţa atacată.

Rejudecând cauza, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul B.G. din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3), respectiv din infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. (1), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (3) lit. f), respectiv infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante şi l-a condamnat pe acesta la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul V.G. din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. (1), ambele cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (3) lit. f), respectiv infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi l-a condamnat pe acesta la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Totodată, în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, instanţa de apel a revocat beneficiul graţierii privind restul de pedeapsă de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare, reprezentând jumătate din pedeapsa de 2 ani, 2 luni şi 20 zile rămasă neexecutată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 497 din 7 septembrie 1994 a Judecătoriei Caransebeş şi a dispus executarea acestuia alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute, în final, 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii B.E., B.G., R.G. şi V.G.

Prin recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a criticat Decizia pronunţată în apel cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptei de furt calificat şi greşita reţinere în sarcina inculpatului V.G. a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Inculpaţii, printr-un motiv comun, au solicitat casarea deciziei atacate cu privire la încadrarea juridică a faptelor, în sensul celor arătate de parchet şi aplicarea unor pedepse mai mici în raport cu noua situaţie de fapt.

Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2318 din 8 mai 2001, a admis recursurile declarate de procuror şi inculpaţi, a casat Decizia atacată cu privire atât la încadrarea juridică a faptelor de furt reţinute în sarcina inculpaţilor, cât şi la reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în cazul inculpatului V.G.

Astfel, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa de recurs a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.G. din art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (3) lit. f) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 lit. c) şi art. 13 în infracţiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), menţinând pedeapsa aplicată şi starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Cu privire la inculpatul V.G., instanţa de recurs a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) alin. (3) lit. f) cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 74, art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), menţinând pedeapsa aplicată, precum şi dispoziţia de revocare a beneficiului graţierii.

S-a reţinut că, deşi a înlăturat justificat aplicarea dispoziţiilor alin. ultim ale art. 209 C. pen., instanţa de apel a făcut nelegal aplicarea agravantei prevăzute de art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., introdusă prin OUG nr. 207/2000.

Astfel, cum această agravantă nu exista la data săvârşirii infracţiunii de furt calificat, s-a făcut o incriminare care nu exista la data comiterii faptelor. Pe de altă parte, încadrarea faptei în alin. (3) al art. 209 C. pen., privind limite de pedeapsă mai mari decât cele prevăzute de art. 209 C. pen. nemodificat, nu constituie o lege mai favorabilă pentru inculpaţi.

Cu privire la inculpatul V.G. s-a reţinut că primul termen al recidivei prevăzut de art. 37 lit. a) C. pen. l-a format o condamnare pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Or, în raport de dispoziţiile art. 38 lit. a) C. pen., reţinerea stării de recidivă, în această situaţie, este greşită.

S-a mai reţinut că, chiar în condiţiile schimbării încadrării juridice a faptelor, pedepsele aplicate inculpaţilor nu sunt exagerate, aşa încât nu se impune modificarea lor.

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând temeiul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.

S-a susţinut că instanţele au stabilit o greşită încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii B.G. şi V.G., referitor la starea de recidivă, aşa încât hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii.

Astfel, cu referire la inculpatul B.G., cum pedepsele anterioare constau în amenzi, în mod greşit instanţele au reţinut că acesta a comis o nouă infracţiune în stare de recidivă postexecutorie.

Pe de altă parte, cu referire la inculpatul V.G., cum condamnarea reţinută ca prim termen al recidivei privea o infracţiune săvârşită din culpă, în mod greşit instanţele au reţinut că acesta a săvârşit o nouă infracţiune în stare de recidivă postcondamnatorie.

În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor dosarului reiese că inculpatul B.G. a fost condamnat la 40.000 lei amendă, prin sentinţa penală nr. 446 din 30 septembrie 1993 a Judecătoriei Caransebeş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

Totodată, prin sentinţa penală nr. 587 din 23 noiembrie 1993 a Judecătoriei Caransebeş, inculpatul B.G. a fost condamnat la 100.000 lei şi respectiv 50.000 lei amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 36 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 100.000 lei amendă.

Or, existenţa recidivei mari postexecutorii prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, printre care cea privind primul termen al recidivei constând într-o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, aplicată pentru o infracţiune intenţionată.

Cum pedepsele anterioare constau în amenzi, se constată că, în mod greşit, instanţele au reţinut starea de recidivă postexecutorie, cu privire la infracţiunile de furt calificat, respectiv distrugere şi semnalizare falsă săvârşite de inculpatul B.G.

Cu referire la inculpatul V.G., din fişa de antecedente penale rezultă că acesta a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare la locul de muncă, prin sentinţa penală nr. 497 din 7 septembrie 1994 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia nr. 2838 din 21 noiembrie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.

Or, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a1) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama, printre altele, de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite din culpă.

Aşadar, cum condamnarea anterioară priveşte o infracţiune săvârşită din culpă, hotărârea de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor din culpă nu putea fi reţinută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii.

În consecinţă, instanţele de judecată trebuiau să constate că, în ce priveşte pe inculpaţii B.G. şi V.G., nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b), respectiv art. 37 lit. a) C. pen.

Se constată astfel că prin hotărârile atacate „s-a făcut o greşită aplicare a legii", ceea ce constituie caz de casare în sensul prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din acelaşi cod.

Cu privire la pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, se constată că acestea sunt just proporţionalizate, corespund criteriilor de individualizare reglementate prin art. 72 alin. (1) C. pen. şi scopului acestora prevăzut de art. 52 C. pen., aşa încât nu se impune modificarea lor.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., va descontopi pedeapsa rezultantă în cazul fiecărui inculpat în pedepsele componente, va înlătura aplicarea art. 37 lit. b) faţă de inculpatul B.G. şi aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul V.G., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, iar inculpatul V.G. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a celor doi inculpaţi, conform dispozitivului, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 330 din 17 aprilie 2000 a Tribunalului Timiş, deciziei penale nr. 553/A din 22 decembrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara şi deciziei nr. 2318 din 8 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pe care le casează numai cu privire la inculpaţii B.G. şi V.G. referitor la starea de recidivă, după cum urmează:

1. Cu privire la inculpatul B.G.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. referitor la faptele reţinute în sarcina acestuia şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 276 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Înlătură aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) faţă de inculpatul B.G.

Menţine pedepsele aplicate şi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, cu privire la inculpatul B.G.

2. Cu privire la inculpatul V.G.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. referitor la pedepsele reţinute în sarcina acestuia şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 276 alin. (1) cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 74, art. 76, art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul V.G.

Menţine pedepsele aplicate şi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul V.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, cu privire la inculpatul V.G.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor B.G. şi V.G., în sumă de câte 300.000 lei pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 19/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI