ICCJ. Decizia nr. 198/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 198/2005
Dosar nr. 109/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 aprilie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, în şedinţă secretă, cererea formulată de petentul P.M., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 8539/2004, al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Intimatul P.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1), art. 57 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. ultim, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 53 şi art. 124 din Constituţia României.
Prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, în dosarul nr. 6995/2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus suspendarea judecării cauzei, precum şi a cauzei formând obiectul dosarului penal nr. 8539/P/2004, al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei încheieri, P.M. a declarat recurs, la data de 8 aprilie 2004.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părţilor din proces.
Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".
Aşadar, prin texul menţionat a fost stabilită regula generală potrivit căreia încheierile pronunţate în primă instanţă, ca şi cele ale instanţei de apel, sunt supuse recursului, numai odată cu fondul.
Pentru ca încheierile să poată fi atacate, separat, înaintea pronunţării hotărârii în fond sau apel, trebuie ca acestea să se încadreze în excepţia prevăzută de textul menţionat, adică să fie prevăzută expres de lege.
Or, cu referire la încheierile prin care s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, legea procesual-penală nu prevede expres că aceasta este supusă recursului.
De altfel, cu referire la cauză, din economia dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., rezultă că recursul poate fi exercitat exclusiv împotriva hotărârilor nedefinitive şi că, în afara excepţiei de la regula generală prevăzută în alin. (2), încheierile date în cursul judecăţii urmează, sub regimul căilor de atac cărora acestea sunt supuse, regimul juridic al hotărârii ce se va pronunţa în cauză, în acea etapă procesuală.
Or, încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 60 C. proc. pen., dispune asupra cererii de strămutare a judecării cauzei penale de la instanţa competentă, la o altă instanţă egală în grad, nu este supusă nici unei căi de atac.
Drept urmare, încheierea prin care s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în cursul soluţionării cererii de strămutare a judecării cauzei penale, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată, numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".
Aşadar, prin legea specială s-a statuat asupra posibilităţii atacării cu recurs a încheierilor prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fără, însă, a se stabili şi posibilitatea exercitării controlului judiciar asupra încheierilor prin care s-a admis cererea de sesizare, prin exercitarea acestei căi de atac.
Se constată, aşadar, că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea recursului, cu referire la existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare prin exercitarea acestei căi de atac.
Prin urmare, excepţia se constată a fi întemeiată, recursul urmând a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul P.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de P.M. împotriva încheierii din 4 aprilie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6995/2004.
Obligă recurentul menţionat, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 197/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 199/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
