ICCJ. Decizia nr. 199/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 199/2005
Dosar nr. 152/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 195 din 15 februarie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta L.E., prin care aceasta a solicitat să fie obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i răspundă acesteia la cererile adresate organului de urmărire penală, în legătură cu măsura indisponibilizării şi restituirii autoturismului.
S-a reţinut că petenta s-a adresat instanţei, cu o plângere ce nu priveşte unul din actele procesuale determinate de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, petenta L.E. a declarat recurs.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Din actele dosarului rezultă că autoturismul în litigiu a făcut obiectul unei măsuri asigurătorii dispusă într-un dosar penal având ca obiect urmărirea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Petenta a contestat măsura asigurătorie dispusă de organul de urmărire penală.
Potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. pen. „în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal".
Dincolo de caracterul alternativ al organului căruia îi poate fi adresată plângerea împotriva măsurii asigurătorii, fără relevanţă juridică în prezenta cauză, urmează a se reţine din dispoziţia citată, cu referire la instanţa de judecată, că nu este atribuită competenţa soluţionării plângerii unei anume instanţe. Ca atare, plângerea împotriva măsurii asigurătorii va fi soluţionată de instanţa competentă a judeca cauza penală.
Drept urmare, competenţa materială pe verticală şi competenţa teritorială sunt determinate şi în acest caz potrivit dispoziţiilor generale privind competenţa, stabilite de legea procesual-penală.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., care făcut obiectul urmăririi penale, precum şi cu circumstanţele de loc determinate în art. 30 din acelaşi cod, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine secţiei penale a Tribunalului Bucureşti.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele, dispoziţiile relative la competenţa după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Drept urmare, soluţionând plângerea, cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de petenta L.E., va casa sentinţa atacată şi va trimite dosarul, Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta L.E. împotriva sentinţei nr. 195 din 15 februarie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 7365/2004.
Casează sentinţa atacată şi trimite dosarul, Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 198/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 20/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
