ICCJ. Decizia nr. 2/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 2/2006
Dosar nr. 261/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3798 din 28 octombrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul V.G., confirmând, astfel, definitiv condamnarea anterioară a acestuia, la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 174 şi art. 176 lit. b), c) şi d) C. pen. şi de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod.
Judecata procesului penal a avut loc cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, condamnatul menţionat a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe cazul de anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 4740 din 22 august 2005, pronunţată în dosarul nr. 4342/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia în anulare a fost respinsă, ca tardivă, reţinându-se formularea acesteia cu depăşirea termenului de exercitare prevăzut de art. 388 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul V.G. a declarat un nou recurs, susţinând că în mod greşit instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei de tardivitate, faţă de împrejurarea neaducerii mandatului de executare a pedepsei închisorii, la cunoştinţa condamnatului.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii, după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind o decizie definitivă dată de aceeaşi instanţă în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Împiedicarea unei noi judecăţi asupra cauzei penale definitiv soluţionate, justificat de cerinţa stabilităţii ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu evidenţă, privitor la soluţiile pronunţate în contestaţie, şi din dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul V.G. împotriva deciziei nr. 4740 din 22 august 2005, a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul menţionat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva deciziei nr. 4740 din 22 august 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4342/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 20/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
