ICCJ. Decizia nr. 21/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 21/2006
Dosar nr. 256/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 242 din 24 martie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pronunţată în dosarul nr. 56471/2205/2003, al secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că la data de 29 iulie 2004, petentul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei menţionate.
În motivarea plângerii, partea vătămată A.I. a arătat că a formulat o plângere penală, la data de 29 ianuarie 2002, privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu de către magistraţii militari A.D., P.P., E.P. şi T.M. de la Curtea Militară de Apel.
Petentul a susţinut că magistraţii militari se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că secţia parchetelor militare i-a înaintat adresa nr. 56471/2205/2003 din 13 ianuarie 2004, pe care o consideră falsă şi, ulterior formulării unui memoriu adresat ministrului justiţiei, acelaşi organ i-a comunicat o altă adresă, cu nr. 20199/1205/2004, prin care s-a precizat că se menţine punctul de vedere anterior.
În finalul plângerii, petentul a mai susţinut şi că, în modul arătat, au fost încălcate dispoziţiile art. 277 C. proc. pen. şi art. 21 din Constituţia României.
Pentru a respinge plângerea cu care a fost sesizată, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu priveşte unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., ci o adresă, respectiv adresa nr. 56471/2205/2003, primită de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris şi, totodată, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
La data de 28 iunie 2005, recurentul a depus un memoriu conţinând motivele căii de atac exercitate, reiterând motivele plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 216 din 19 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că, în cauză, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul a formulat o cerere de revizuire, susţinând că situaţia de fapt stabilită nu este corespunzătoare materialului probator administrat.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cale judecătorească pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen., şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau cu privire la raţionamente jurisdicţionale eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condiţiile legii, cu referire la dispoziţiile art. 393 şi 394 C. proc. pen. şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată, a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispoziţiile legale menţionate.
În cauză, revizuentul a formulat cerere, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Totodată, petentul nu a invocat motive dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi nici nu a formulat critici susceptibile fi încadrate în cazurile prevăzute de acest text.
Ca atare, excepţia pusă în discuţie se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A.I., care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea petentului A.I. privind revizuirea deciziei nr. 216 din 19 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 175/2005, ca inadmisibilă.
Obligă revizuentul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 22/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
