ICCJ. Decizia nr. 23/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 23/2006
Dosar nr. 255/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 289 din 25 aprilie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 103/P/2003 din 27 ianuarie 2004, dată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
S-a reţinut că prin rezoluţia menţionată, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R.B., I.R. şi C.M., magistraţi militari, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. (2) C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.
Împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale, petentul nu a formulat plângere în condiţiile art. 278 C. proc. pen., ci s-a adresat cu memoriu, Ministerului Justiţiei.
Or, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., numai după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată.
Memoriile adresate de petent, altor instituţii, nu pot fi considerate plângeri în sensul dispoziţiilor menţionate.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 285 C. proc. pen., privind plângerile prealabile, nu pot fi extinse, în mod arbitrar, cu privire la căile de atac.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs.
Petentul a susţinut că prin sentinţa atacată i-a fost încălcat dreptul constituţional menţionat în art. 24 din Constituţia României. Totodată, au fost încălcate prevederile art. 304 şi 360 C. proc. pen.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi începerea urmăririi penale.
Recursul a fost respins, ca nefondat, reţinându-se că potrivit art. 2781 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Aşadar, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanţa competentă să judece în fond cauza.
Or, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanşeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic superior, a dispoziţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Ca atare, s-a apreciat că în mod legal instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul a susţinut că instanţa de fond s-a pronunţat cu neobservarea autorităţii de lucru judecat, cu referire la încheierea nr. 63 din 5 mai 2003, pronunţată în dosarul nr. 15/2003, al Curţii Supreme de Justiţie.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual-penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părţilor din proces.
Revine, aşadar, părţii interesate, obligaţia de a exercita căile de atac în condiţiile determinate de lege.
În cauză, petentul menţionat a formulat contestaţie în anulare.
Din dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestaţiei în anulare şi cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual.
Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac în alte situaţii şi condiţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de legea procesual-penală.
Or, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile limitativ şi expres prevăzute de legea procesual-penală.
Prin urmare, se constată neîndeplinirea condiţiei, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestaţiei în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestaţia, este dintre cele prevăzute în art. 386".
Ca atare, excepţia pusă în discuţie din oficiu se constată a fi întemeiată şi sub acest aspect.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de A.I., ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de petentul A.I. împotriva deciziei nr. 215 din 19 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 140/2005, ca inadmisibilă.
Obligă contestatorul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 22/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 24/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
