ICCJ. Decizia nr. 201/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 201/2006
Dosar nr. 1593/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 11 ianuarie 2006, fixat pentru judecata recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, partea civilă B.A. şi inculpatul R.D. împotriva sentinţei penale nr.49 F din 30 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, apărătorul inculpatului a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 587/2005, prin care s-a modificat art. 512 din Legea nr. 301/2004, în sensul că data intrării în vigoare a noului Cod penal, nu mai este 20 iunie 2005, ci 1 septembrie 2006.
În motivarea excepţiei s-a susţinut că o dispoziţie dintr-o lege organică a fost modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, adoptată într-un domeniu pentru care Guvernul nu este abilitat prin lege.
Instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu cauza.
Apărătorul inculpatului a declarat în instanţă că înţelege să formuleze recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Petentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei încheieri date în cursul judecării recursurilor declarate împotriva unei hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Braşov.
Într-adevăr, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecăţii, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Totodată, determinând precis, prin norme imperative, desfăşurarea procesului penal, în fond şi căi de atac, aceleaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, legea procesual-penală a creat un mecanism coerent de desfăşurare a acestuia, menit a constitui o garanţie a egalităţii părţilor, a protejării judiciare imparţiale a drepturilor deduse judecăţii.
Or, sub un prim aspect, caracterul autonom al încheierii este exclus de dispoziţiile art. 305 C. proc. pen.
Pe de altă parte, potrivit regulii generale stabilite prin art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată.
Ca atare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, este supusă regulii generale privitoare la căile de atac, în condiţiile stabilite de legea procesual-penală, pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, Decizia ce se va pronunţa în soluţionarea recursurilor, este o hotărâre definitivă care, neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., nu este susceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.
Prin urmare, neîndeplinită fiind una din condiţiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, acesta apare ca fiind inadmisibil potrivit dreptului comun.
Este adevărat că prin art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a stabilit că „încheierea (cu referire la încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale) poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare".
Însă, prin textul menţionat, legiuitorul nu a vizat modificarea art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., ci, din considerente ţinând de soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, a înlăturat în acest caz, posibilitatea atacării încheierii şi cu apel, eliminând această cale de atac.
Ca atare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, poate fi atacată cu recurs, exclusiv în situaţia pronunţării acesteia, în cursul judecării în fond a cauzei sau în calea de atac a apelului.
În fine, în raport cu caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia secţiei penale în cazuri determinate, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză, precum şi a normelor atributive de competenţă, cu referire la completul de 9 judecători, stabilite prin Legea nr. 304/2004, recursul apare ca fiind inadmisibil şi potrivit legii speciale.
Ca atare, excepţia se constată a fi întemeiată.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul R.D., ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 3453/1/2005 (nr. în format vechi 760/2005), al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat, să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 200/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 202/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
