ICCJ. Decizia nr. 206/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 206/2006
Dosar nr. 2360/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 633 din 16 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea formulată de petentul P.N. împotriva rezoluţiilor nr. 338/P/2004 din 22 iunie 2004 şi nr. 461/P/2004 din 20 august 2004, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că plângerea împotriva rezoluţiei nr. 338/P/2004 a fost formulată de petent, numai la data de 15 aprilie 2005, cu depăşirea termenului prevăzut de legea procesual-penală, aşa încât aceasta urmează a fi respinsă ca tardiv introdusă.
Cu privire la rezoluţia nr. 461/P/2004 s-a constatat că petentul nu a formulat plângerea la procurorul ierarhic superior, aşa încât plângerea întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenţii A.E., T.C., G.G. şi S.I., prin P.N., au declarat recurs.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin art. 2781 C. proc. pen., a fost stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă, fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275 - 278 din acelaşi cod sau, după caz, în situaţia nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia a o rezolva.
Or, petentul a sesizat instanţa de judecată, cu depăşirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Astfel, împotriva rezoluţiei nr. 338/P/2004 din 22 iunie 2004, petentul a formulat plângere numai la data de 15 aprilie 2005.
Prin urmare, admiţând excepţia şi respingând plângerea, ca tardiv introdusă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Pe de altă parte, potrivit art. 2781 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţia României, revizuită, potrivit cărora: „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", corespunzător dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", precum şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".
Din economia textului menţionat rezultă, însă, cu evidenţă, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii interesate, prin art. 275 - 278 din acelaşi cod şi excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menţionat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluţia primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condiţiile procedurii menţionate.
Ca atare, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanţa competentă să judece în fond cauza.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Aceeaşi concluzie este impusă şi de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Ca atare, revine părţii interesate, obligaţia de a exercita în condiţiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală.
Or, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 461/P/2004 din 20 august 2004, de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanşeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic superior, a dispoziţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Aşa fiind, în mod legal instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, petenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenţii P.N. şi A.E., T.C., G.G., S.I., prin P.N.G., împotriva sentinţei nr. 633 din 16 noiembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2331/2005.
Obligă recurenţii menţionaţi, să plătească statului, câte 260 lei (2.600.000 ROL), fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 207/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
