ICCJ. Decizia nr. 221/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 221/2004
Dosar nr. 143/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1084 din 20 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SCV.O.U.SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC L.T.I. SRL Bucureşti, a constatat nulitatea tranzacţiei încheiate, la data de 1 octombrie 1999, între părţi, a anulat sentinţa nr. 15025 din 1 octombrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a dispus radierea menţiunilor din cartea funciară, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiile în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SCL.T.I.SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data de 17 mai 2004, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, în temeiul art. 300 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod.
La data de 17 mai 2004, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 3224/2003, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererea şi a suspendat provizoriu executarea hotărârilor pronunţate în cauză .
Împotriva acestei încheieri, reclamantul C.Gh. a declarat recurs, întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurent privesc aplicarea greşită a legii, cu referire la neobligarea petentei la depunerea unei cauţiuni şi admiterea cererii de suspendare provizorie în condiţiile neîndeplinirii cerinţelor art. 581 C. proc. civ.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra unei încheieri provizorii de suspendare a executării hotărârii recurate, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii provizorii, prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive, este exclusă, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat fiind de strictă aplicare.
Cu privire la încheierile prin care se soluţionează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs, excepţia menţionată privind exclusiv încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii.
Ca atare, încheierea provizorie, prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul enunţat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărî determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Mai este de reţinut că sintagma „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi (4)", la care face trimitere art. 300 alin. (3), teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Ca atare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 25 din aceeaşi lege a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
De reţinut că, în acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 19 - 21 din Legea nr. 304/2004.
Din coroborarea textelor legale menţionate, rezultă că secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale, în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum, în cauză, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu judecă procesul în primă instanţă, ci în calea de atac a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte o cale de atac în condiţii neprevăzute de legea procesuală civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul C.Gh. ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.Gh. împotriva încheierii pronunţate la data de 17 mai 2004 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în dosarul nr. 3224/2003.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 283/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 222/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
