ICCJ. Decizia nr. 222/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 222/2004
Dosar nr. 628/2003
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 40 din 10 martie 2003, Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantei SC C.I. SA Bucureşti şi a obligat pârâta SC A.A. SA Piteşti, să plătească acesteia 4.027,41 dolari S.U.A., cu titlu de preţ şi 1.500 dolari S.U.A., cheltuieli de arbitrare.
S-a reţinut că, prin acţiunea înregistrată sub nr. M 10802 din 11 septembrie 2001, reclamanta SC C.I.SA Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC A.A.SA Piteşti la plata sumei de 4.315.658,5 dolari S.U.A., cu titlu de daune, cu dobânzi de 6% pe an, calculate începând cu data de 28 noiembrie 1996 şi până la plata efectivă a acestora, cu cheltuieli de arbitrare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în temeiul raporturilor contractuale încheiate cu pârâta, şi-a asumat obligaţia de a procura şi a pune la dispoziţia acesteia din urmă materie primă (lână) din import, care să fie transformată în ţesături.
Ţesăturile produse de pârâtă urmau să fie transformate în confecţii de către reclamantă şi vândute apoi unor parteneri externi.
Preţurile obţinute de pe piaţa externă urmau să fie împărţite, în raport de cheltuielile efectuate, până la vânzarea confecţiilor către partenerii externi.
În perioada 28 mai-5 iunie 1996, reclamanta a predat pârâtei 50.116 kg lână din import, din care aceasta trebuia să execute 119.085 ml ţesături.
Ţesăturile produse de pârâtă au fost predate cu întârziere şi cu deficienţe calitative.
Drept urmare, partenerii externi au refuzat la plată o parte din confecţiile realizate de reclamantă şi au refuzat preluarea altor cantităţi.
Urmare refuzurilor menţionate, reclamanta a suferit un prejudiciu în cuantumul solicitat prin acţiune.
Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acţiunii, invocând următoarele motive:
- netimbrarea acţiunii;
- prescrierea dreptului la acţiune;
- autoritatea de lucru judecat;
- nejustificarea legală a dobânzii, în raport de prevederea în contract a unei penalităţi de 0.15%, precum şi în raport de neretroactivitatea OG nr. 9/2000.
Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul arbitral a reţinut că problema calităţii ţesăturilor livrate de pârâtă a fost definitiv şi irevocabil soluţionată, prin sentinţa arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, în sensul că reclamanta nu a dovedit că ţesăturile ar fi necorespunzătoare calitativ.
Ca atare şi celelalte capete de cerere, referitoare la daune şi dobânzi, consecinţa indirectă a calităţii ţesăturilor, cade sub incidenţa autorităţii de lucru judecat din sentinţa arbitrală menţionată.
Nu cade sub incidenţa autorităţii de lucru judecat, însă, pretenţiile reclamantei, privind plata contravalorii palei de lână, în valoare de 4.027,41 dolari S.U.A., nepus în discuţie în litigiul soluţionat prin hotărârea arbitrală menţionată şi care apare, ca fiind formulată în termen, în raport de recunoaşterea de către pârâtă a faptului datorării preţului.
Împotriva acestei sentinţe arbitrale, reclamanta SC C.I.SA Bucureşti a formulat acţiune în anulare, susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative, cu privire la autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Reclamanta a arătat că, deşi există identitate de părţi, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ., deoarece acestea nu au aceeaşi calitate în cele două dosare.
Totodată, cele două cauze nu au avut acelaşi obiect, primul litigiu, privind plata preţului şi în care nu au fost soluţionate problemele referitoare la calitatea ţesăturilor produse de pârâtă şi a întârzierilor în îndeplinirea obligaţiei de livrare.
Pe de altă parte, lipseşte identitatea de cauză, faptul material care a constituit temeiul legal al dreptului la acţiune, fiind diferit.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4165 din 30 octombrie 2003, a respins acţiunea în anulare, ca nefondată, reţinând că, în mod corect, s-a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC C.I.SA Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că, analizând identitatea de obiect, persoană şi cauză, între dosarul nr. 175/1998 şi dosarul nr. 392/2001, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1201 C. civ., cu privire la autoritatea de lucru judecat.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii în anulare.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate".
Prin art. 166 C. proc. civ., s-a stabilit că „excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţei de recurs".
Din economia textelor menţionate, rezultă caracterul autorităţii de lucru judecat de principiu, ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei, în virtutea căruia un litigiu soluţionat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai poate forma obiectul unui nou proces, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate.
Din perspectiva Codului civil, autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumţie legală irefragabilă.
În acelaşi timp, din perspectiva Codului de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat apare ca un mijloc de probaţiune.
Indiferent din perspectiva cărui cod este privită, autoritatea de lucru judecat se caracterizează, între altele, prin exclusivitate, constând în aceea că un nou litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi având aceeaşi cauză, nu mai este posibil.
Dat fiind caracterul menţionat, corecta aplicare a acestei prezumţii impune examinarea excepţiei, prin prisma întrunirii elementelor autorităţii de lucru judecat, determinate de art. 1201 C. civ., cu referire la tripla identitate stabilită de acest text, aşa încât să i se dea eficienţă, exclusiv, în situaţiile determinate de dreptul substanţial.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că tripla identitate, prevăzută de art. 1201 C. civ., nu există în cauză.
Astfel, în cele două cauze, au fost deduse judecăţii raporturi juridice conflictuale diferite, stabilite prin contracte diferite, având obiect şi cauză, de asemenea, diferite, criticile formulate de reclamantă, în recurs, constatându-se a fi întemeiate.
Astfel, la data de 29 iulie 1998, SC A.A. SA Piteşti a solicitat ca, în contradictoriu cu SC C.I. SA Bucureşti, tribunalul arbitral să oblige pârâta la plata sumei de 532.130,76 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea manoperei pentru realizarea ţesăturilor livrate acesteia din urmă, în temeiul contractului nr. 46/1996.
La data de 11 septembrie 2001, reclamanta SC C.I. SA Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.A. SA Piteşti, tribunalul arbitral să oblige pârâta la plata sumei de 4.315.658,5 dolari S.U.A., cu titlu de daune, cu dobânzi de 6% pe an, de la data de 28 noiembrie 1996 până la plata efectivă a preţului, invocând neîndeplinirea corespunzătoare de către aceasta din urmă a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 27/1998, cu referire la calitatea ţesăturilor şi termenele de livrare.
Din examinarea celor două cereri de arbitrare, rezultă că părţile nu au avut aceeaşi calitate procesuală în ambele cauze.
Or, art. 1201 C. civ. impune condiţia identităţii, sub acest aspect, condiţionând autoritatea de lucru judecat de împrejurarea că procesul a avut loc între „aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate".
Aşadar, una dintre cele trei condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, prevăzute de textul menţionat şi care se constată a fi neîndeplinită în cauză, priveşte calitatea procesuală, relevată evident de poziţia faţă de drepturile şi obligaţiile care izvorăsc din acelaşi raport juridic dedus judecăţii.
Cu privire la obiect, cu referire la cea de a doua condiţie prevăzută de art. 1201 C. civ., identitatea este dată de dreptul pretins, care să stea la baza ambelor pretenţii deduse judecăţii, ceea ce, în cauză, nu se constată.
Astfel, primul litigiu are ca obiect plata preţului, iar cel de al doilea litigiu are ca obiect dezdăunarea reclamantei, pentru pagube produse de pârâtă, ca urmare a nerespectării obligaţiei asumate prin contractul nr. 27/1996, cu referire la articolele necesare realizării programului de livrare cuvenit de reclamantă cu partenerul extern R.A.
În fine, cauza ca cel de al treilea element al autorităţii de lucru judecat, priveşte temeiul juridic al raportului obligaţional valorificat prin cerere.
Or, în dosarul arbitral nr. 175/1997, temeiul juridic era reprezentat de art. 1351 C. civ., pe când în dosarul arbitral nr. 392/2001 era reprezentat de art. 1073 şi art. 1086 din acelaşi cod.
Este de reţinut, sub acest aspect, că temeiul juridic nu se confundă cu mijloacele de susţinere ale pretenţiilor deduse judecăţii sau cu mijloacele de probă propuse sau chiar administrate.
În acest context, în mod greşit au fost reţinute de tribunalul arbitral, pentru admiterea excepţiei, unele apărări ale reclamantei SC C.I. SA, pârâtă în primul litigiu, discutate pe cale incidentală.
De altfel, greşita admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, rezultă şi din precizarea făcută de tribunalul arbitral în dosarul nr. 175/1997, privitoare la posibilitatea SC C.I. SA de a-şi valorifica pretenţiile pe cale reconvenţională sau prin formularea unei acţiuni separate, în raport de care neexaminarea şi nepronunţarea asupra acestui drept apare cu evidenţă.
În fine, autoritatea de lucru judecat produce efectul negativ, constând în împiedicarea repetării judecării aceluiaşi raport juridic.
Din acest motiv, privită din punctul de vedere al părţilor, autoritatea de lucru judecat este restrânsă la acele puncte litigioase care au format obiectul litigiului şi care au fost rezolvate prin dispozitiv, adică acea parte a hotărârii care determină dreptul recunoscut sau tăgăduit de hotărârea pronunţată.
Cu alte cuvinte, lucrul judecat rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece, numai prin această parte a actului final al instanţei, se statuează asupra conflictului de interese dintre părţi.
Ca atare, argumentele de fapt şi drept, care lămuresc înţelesul şi întinderea dispozitivului, nu intră în puterea lucrului judecat.
Considerentele pot căpăta acest caracter numai în măsura, restrictivă, în care se referă la aspectul asupra căruia s-a purtat litigiu dintre părţi şi care a fost soluţionat prin dispozitivul hotărârii.
Or, prin sentinţa arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, tribunalul arbitral s-a pronunţat cu privire la plata preţului, în limitele sesizării, în sensul admiterii cererii reclamantei SC A.A. SA şi obligării pârâtei SC C.I. SA la plata sumei de 532.130,76 dolari S.U.A. cu acest titlu.
Aşadar, în mod greşit, în dosarul nr. 392/2001, tribunalul arbitral a avut în vedere considerente din prima sentinţă, fără legătură cu dreptul asupra căruia prima instanţă s-a pronunţat prin dispozitiv, pentru a reţine autoritatea de lucru judecat şi a admite excepţia în acest din urmă dosar.
De altfel, autoritatea de lucru judecat a fost invocată şi admisă ulterior administrării de probe, vizând pretenţia reclamantei SC C.I. SA în acest din urmă litigiu, ceea ce nu este inadmisibil, potrivit legii procesuale civile, dar justifica examinarea cu mai multă atenţie a excepţiei, prin prisma dispoziţiilor imperative ale art. 1201 C. civ.
Ca atare, dând eficienţă excepţiei procesuale a autorităţii de lucru judecat, în condiţiile neîndeplinirii condiţiilor art. 1201 C. civ., prin hotărârea primei instanţe, menţinută de instanţa investită cu acţiunea în anulare, s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la art. 166 C. proc. civ., raportat la art. 1201 C. civ.
Aşa fiind, hotărârea atacată este supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (5) din acelaşi cod.
Totodată, pentru motivele expuse, se constată că tribunalul arbitral s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor imperative menţionate, în raport de care hotărârea arbitrală atacată cu acţiune în anulare este supusă cazului de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Ca atare, se impune admiterea acţiunii în anulare, în temeiul cazului de anulare menţionat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată, va admite acţiunea în anulare, va anula hotărârea arbitrală şi va trimite dosarul aceluiaşi tribunal arbitral, în vederea rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 4165 din 30 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, pe care o casează.
Admite acţiunea în anulare, formulată de reclamanta SC C.I. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 40 din 10 martie 2002 a Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti.
Anulează sentinţa atacată şi trimite dosarul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, în vederea rejudecării cauzei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 223/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
