ICCJ. Decizia nr. 220/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 220/2004
Dosar nr. 665/2003
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 31 ianuarie 2002, Tribunalul Arad, secţia penală, a condamnat pe inculpatul Ş.P.P. ( fiul lui I.N. şi al E.I., născut la data de 21 decembrie 1981 în Arad) la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 10 iulie 2001, inculpatul menţionat, împreună cu inculpatul A.D., condamnat în cauză, au deposedat prin violenţă pe J.N. de 120.000 lei şi alte bunuri.
Inculpaţii au declarat apel, împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. sau, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 170/A din 15 aprilie 2002, a respins apelurile declarate de inculpaţii menţionaţi, ca nefondate, apreciind că starea de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, iar pedepsele aplicate au fost corect individualizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul Ş.P.P. a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel.
Prin Decizia nr. 5488 din 11 decembrie 2002, Curtea Supremă de justiţie, secţia penală, a respins recursul, ca nefondat.
În motivarea deciziei, instanţa de recurs a apreciat că, în raport de probatoriul administrat în cauză, în mod corect, s-a reţinut participarea inculpatului menţionat, la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, împotriva părţii vătămate J.N.
Totodată, la stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama de pericolul social concret al infracţiunii comise, de împrejurările în care aceasta a avut loc, de statutul de recidivist al inculpatului care, deşi a mai beneficiat odată de clemenţa legii, a comis o nouă infracţiune, în timpul liberării condiţionate.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.
S-a susţinut că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea legii, în sensul că faptei săvârşite de acest inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică, prin reţinerea eronată, ca prim termen al recidivei, a faptei săvârşite în timpul minorităţii.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin actul de sesizare a instanţei şi hotărârea primei instanţe, cu referire la inculpatul Ş.P.P., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, s-a reţinut pluralitatea de infracţiuni în forma recidivei postcondamnatorii.
În acest sens, s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 131 din 18 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad, inculpatul menţionat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea, în concurs, a două infracţiuni prevăzute de art. 200 alin. (3) C. pen., pedeapsă executată de la 18 februarie 1999 până la data de 13 februarie 2001, când a fost liberat condiţionat.
Într-adevăr, potrivit art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de 1 an.
Însă, inculpatul Ş.P.P., născut la data de 21 decembrie 1981, şi-a săvârşit infracţiunile reţinute, ca prim termen al recidivei, în perioada iulie-septembrie 1997.
În raport de aceste date, rezultă că inculpatul menţionat a săvârşit acele fapte anterior împlinirii vârstei de 18 ani.
Or, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama, între altele, de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
Ca atare, cum condamnarea anterioară priveşte o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii, hotărârea de condamnare a inculpatului Ş.P.P., pentru săvârşirea în perioada menţionată a infracţiunilor prevăzute de art. 200 alin. (3) C. pen., nu poate fi reţinută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii.
În consecinţă, instanţele de judecată trebuiau să constate că, în ceea ce priveşte pe inculpatul Ş.P.P., nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.
Aşadar, se constată că, prin hotărârile atacate, „s-a făcut o greşită aplicare a legii", ceea ce constituie caz de casare, în sensul art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 din acelaşi cod.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, la limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, instanţele au respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de care aceasta apare ca fiind just proporţionalizată şi în măsură a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Pe de altă parte, în cauză, nu se constată aplicarea tratamentului juridic mai sever, reglementat ca o cauză generală şi facultativă, în cazul săvârşirii infracţiunii în stare de recidivă.
În acelaşi timp, în cauză, nu se constată nici elemente de circumstanţiere, care să justifice reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Ca atare, în raport de cele ce preced, rezultă că nu se impune modificarea pedepsei aplicate inculpatului Ş.P.P.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141, cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate, numai cu privire la acest inculpat, referitor la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., pe care le va înlătura, celelalte dispoziţii fiind menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 23 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Arad, deciziei penale nr. 170/A din 15 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi deciziei nr. 5488 din 11 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul Ş.P.P.
Casează hotărârile atacate, numai cu privire la greşita reţinere a recidivei postcondamnatorii.
Înlătură aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 22/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 283/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
