ICCJ. Decizia nr. 224/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 224/2004
Dosar nr. 132/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele:
La data de 11 aprilie 2004, pârâta SC M.X. SA Galaţi a solicitat suspendarea provizorie a deciziei nr. 38/R din 12 martie 2004 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, invocând dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., raportat la art. 300 alin. (3) teza II, cu referire la art. 403 alin. (4) din acelaşi cod.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin încheierea nr. 1680, pronunţată la data de 6 mai 2004, în dosarul nr. 4903/2004, a admis cererea petentei şi a dispus suspendarea executării sentinţei nr. 38 din 12 martie 2004, până la soluţionarea recursului, reţinând că, prin executarea titlului, societăţii comerciale pârâte i s-ar cauza un prejudiciu iminent, care nu s-ar putea recupera printr-o eventuală întoarcere a executării.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A.P. a declarat recurs, fără a indica nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul a formulat următoarele critici, cu privire la încheierea atacată pe această cale:
- pronunţarea încheierii de către o instanţă necompetentă, în sensul că suspendarea executării hotărârii a fost dispusă de o instanţă comercială;
- nu s-a făcut nici o dovadă a începerii executării hotărârii, împrejurare în raport de care cererea de suspendare a executării este fără obiect;
- în cauză nu erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate, cu referire la ordonanţa preşedinţială, prevăzute de art. 581 C. proc. civ. În acest sens, recurenta a arătat că nu s-a făcut dovada existenţei unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, iar prin începerea executării nu a fost încălcat nici un drept al debitoarei. Totodată, recurentul a arătat că executarea unei hotărâri investită cu formulă executorie nu constituie o pagubă, neexistând pagubă nu se pune problema reparării şi, ca atare, în raport de cele arătate, nu se justifică nici reţinerea condiţiei urgenţei, ca fiind îndeplinită.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de reclamant, împotriva unei încheieri provizorii pronunţată de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra unei încheieri provizorii, privind admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii primei instanţe, până la soluţionarea recursului, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia.
Or, caracterul autonom al încheierii, prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive, este exclusă, în raport de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate şi în alte cazuri, decât cele prevăzute în alin. (1) al acestui articol.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată prin textul menţionat, referitoare la încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecăţii, fiind de strictă aplicare.
Cu privire la încheierile pin care se soluţionează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, sistemul român de jurisdicţie stabilind principiul unicităţii căii de atac menţionate.
Aşadar, în raport de principiul enunţat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Este de observat că sintagma, „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi (4)", la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Ca atare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin art. 21 din acelaşi act normativ, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile, în cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare, a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cauzele expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate, rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum, în cauză, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu judecă procesul în primă instanţă, ci în calea de atac a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1992, republicată.
De reţinut că, în acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 19-22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport de dispoziţiile menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte o cale de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, cu referire la criticile formulate de reclamant în prezentul recurs, acestea pot fi examinate în condiţiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., prin sesizarea, în acest scop, a instanţei fireşti de recurs, investită cu această cale de atac, formulată împotriva hotărârii a cărei executare a fost suspendată, prin admiterea cererii intimatei-pârâte.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.P., împotriva încheierii nr. 1680 din 6 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 225/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
