ICCJ. Decizia nr. 223/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 223/2004
Dosar nr. 126/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele:
La data de 16 martie 2004, pârâta SC OG SA Bucureşti a solicitat suspendarea executării sentinţei nr. 5610 din 19 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, până la soluţionarea recursului în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea nr. 1532 din 28 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis cererea şi a suspendat executarea silită a sentinţei menţionate, până la soluţionarea recursului în anulare, reţinând că, prin executarea acestei hotărâri, activitatea petentei ar fi grav afectată.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC G.P. SA Aninoasa a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., invocând nelegala îndeplinire a procedurii de citare.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de reclamantă, împotriva unei încheieri pronunţată de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar, asupra unei încheieri, privind admiterea suspendării executării hotărârii primei instanţe, până la soluţionarea recursului în anulare, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii, prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive, este exclusă, în raport de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2), cu referire la art. 3303 din acelaşi cod (în redactarea anterioară abrogării acestui text, prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58/2003), prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate, cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, fiind de strictă aplicare.
Cu privire la încheierile prin care se soluţionează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs, excepţia menţionată, privind exclusiv încheierile, prin care s-a suspendat cursul judecăţii.
Ca atare, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării hotărârii urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunţa în cauză.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, sistemul român de jurisdicţie a statuat asupra principiului unicităţii căii de atac a recursului, aşa încât, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri, este exclusă.
Aşadar, în raport de principiul enunţat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind existenţa unei hotărâri determinată de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant, apare ca fiind inadmisibil.
Mai este de reţinut că sintagma, „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi (4)", la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Ca atare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate, în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate, în cauzele soluţionate în primă instanţă, de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 25 din aceeaşi lege a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cauzele prevăzute expres, determinate de calitatea persoanei.
De reţinut că, în acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 19-21 din Legea nr. 304/2004.
Din coroborarea textelor legale menţionate, rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale, în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum, în cauză, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu judecă procesul în primă instanţă, ci în calea de atac a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare.
Ca atare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
În acelaşi timp, în măsura în care motivul invocat de petentă, privitor la neîndeplinirea procedurii de citare, pentru termenul la care a fost soluţionată cererea de suspendare a executării de către instanţa de recurs ar fi real, acesta ar putea face obiectul controlului judecătoresc al altei instanţe de judecată, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cum, însă, încheierea menţionată nu are caracter anticipatoriu şi, ca atare, este lipsită de relevanţă asupra temeiniciei şi legalităţii soluţiei ce se va pronunţa în recurs, iar potrivit art. 300 alin. (5) C. proc. civ., pentru motive temeinice, instanţa poate reveni asupra suspendării acordate, încheierea atacată nu este susceptibilă a face obiectul controlului judecătoresc al Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Or, a recunoaşte o cale de atac în condiţii neprevăzute de legea procesuală civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul SC G.P. SA Aninoasa, împotriva încheierii nr. 1532 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 222/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 224/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|