ICCJ. Decizia nr. 219/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 219/2004
Dosar nr. 97/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 471 din 27 septembrie 2002, Tribunalul Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul R.M.S. (fiul lui R.M. şi R.O,, născut la data de 18 august 1970, în localitatea Jucu, judeţul Cluj, fără antecedente penale) la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
În latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească 50 milioane lei, cu titlu de daune morale, părţii civile R.C.D.
S-a reţinut că, în perioada anilor 1995-2001, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu partea vătămată R.C.D., fiică dintr-o altă căsătorie a persoanei cu care se afla în concubinaj.
S-a mai reţinut că în anul 1999, inculpatul s-a manifestat prin acte cu caracter obscen faţă de minora M.A.M.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin Decizia penală nr. 19/A din 6 februarie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat, apreciind că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, corespunzător probatoriului administrat în cauză, încadrarea juridică este cea legală, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate, neexistând temeiuri pentru reţinerea circumstanţelor atenuante.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, criticile formulate privind încadrarea juridică a faptei, cu referire la infracţiunea de viol, precum şi greşita reţinere a săvârşirii infracţiunii de corupţie sexuală.
Prin Decizia nr. 2191 din 13 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpatul R.S.M., a casat hotărârile pronunţate în cauză numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei de viol şi cu privire la graţierea pedepsei aplicată pentru infracţiunea de corupţie sexuală.
A descontopit pedepsele. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la 12 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2000 a constatat graţiată pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că data consumării infracţiunii, care este data ultimului act sexual cu minora, se situează în timp ulterior împlinirii de către minoră a vârstei de 14 ani. Ca atare, în mod greşit instanţele au apreciat cu privire la aplicabilitatea alin. (3) al art. 197 C. pen.
Totodată, hotărârile sunt supuse casării şi sub aspectul neaplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinând că acestea sunt contrare legii, în sensul că încadrarea juridică dată faptei este greşită prin nereţinerea dispoziţiilor art. 197 alin. (3) C. pen., în concurs real alături de dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi prin reţinerea, de asemenea, greşită a dispoziţiilor art. 13 din acelaşi cod.
S-a susţinut că, din punct de vedere al elementului material, acţiunile inculpatului, derulate timp de 6 ani, au constat în acte sexuale prin constrângere cu partea vătămată, ceea ce semnifică, în linii generale, omogenitatea juridică reprezentând, fiecare în parte, conţinutul aceleaşi infracţiuni, respectiv, viol.
Însă, analiza acestor acţiuni, împreună cu condiţiile obiective şi subiective care le-au însoţit, precum şi cele referitoare la calitatea subiectului pasiv împotriva căreia erau îndreptate, demonstrează că unitatea legală a infracţiunii continuate nu mai există.
Astfel, ideea de omogenitate nu poate fi susţinută prin aceea că aceasta există şi în situaţia în care unele acţiuni realizează una din formele agravate, iar altele realizează o altă formă agravată.
Ca atare, chiar şi în această situaţie în care este vorba de acelaşi tip de infracţiune, respectiv, violul, există o breşă în omogenitatea juridică dată de calitatea subiectului pasiv, în funcţie de care legiuitorul a stabilit sancţiuni diferite.
Mai mult, vârsta victimei, atât până la împlinirea celor 14 ani, cât şi după acest moment, a fost cunoscută de făptuitor, care şi-a conceput activitatea infracţională funcţie de acest aspect, rezoluţia infracţională iniţială luată de inculpat suferind serioase modificări, care echivalează, de fapt, cu o nouă rezoluţie, astfel încât unitatea de rezoluţie nu mai poate fi susţinută, impunându-se reţinerea în concurs real a două infracţiuni continuate de viol, în două forme agravate.
În consecinţă, prin recursul în anulare se susţine că singura soluţie raţională şi legală este reţinerea unui concurs între două infracţiuni continuate de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) şi art. 197 alin. (3) C. pen.
Totodată, reţinând o singură infracţiune continuată, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen. , instanţa de recurs a reţinut în mod greşit aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, ultimul act sexual a avut loc în luna iulie 2001, ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 89 din 21 iunie 2001, împrejurare în raport cu care dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) nu sunt incidente în cauză.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele nu au făcut diferenţierea între cele două perioade în care s-a desfăşurat activitatea inculpatului R.M.S., rezultată din probatoriul administrat în cauză.
Astfel, din declaraţia părţii vătămate, care se coroborează cu restul probelor existente în cauză, rezultă că, la împlinirea vârstei de 14 ani, aceasta a plecat la bunica sa în localitatea Dezmir, fiind hotărâtă să-l denunţate pe inculpat, pentru a se pune, astfel, capăt activităţii infracţionale a cărei victimă a fost. În acest sens, partea vătămată a relatat bunicii sale, precum şi mătuşii L.L. cele întâmplate.
La îndemnul bunicii sale, partea vătămată a formulat o plângere scrisă adresată organului de poliţie.
Edificatoare pentru întreruperea activităţii infracţionale din prima perioadă este declaraţia martorei L.A., bunica părţii vătămate, care a arătat în instanţă următoarele: „partea vătămată şi-a adus hainele şi cărţile la mine şi frecventa cursurile şcolare de la mine din Dezmir" (dosarul de fond).
Este adevărat că, ulterior, inculpatul s-a deplasat în localitatea Dezmir, a urmărit-o pe partea vătămată şi a cerut acesteia să se reîntoarcă la domiciliu, cu promisiunea că nu o va mai obliga să întreţină relaţii sexuale.
Din aceeaşi declaraţie a părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţia martorei L.A., rezultă că victima a fost de acord să se întoarcă acasă numai ca urmare a promisiunilor şi angajamentului inculpatului că „nu o mai bate şi nu-i mai face nimic".
Având încredere în promisiunile inculpatului, partea vătămată s-a întors acasă, unde, la scurt timp, inculpatul a supus victima la noi acte de constrângere, constând în aceea că a ameninţat-o că, în caz de nesupunere sau relatare a celor întâmplate, îi va bate pe fratele şi mama victimei şi chiar, cu referire la aceasta din urmă, o va omorî.
Or, aşa fiind, instanţele trebuia să reţină că, în realitate, nu ne aflăm în prezenţa unei unităţi legale de infracţiune, sub forma unei singure infracţiuni, ci în prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni, sub forma concursului.
Astfel, instanţele ar fi trebuit să reţină că există unitatea legală în forma infracţiunii continuate numai pentru perioada 1995-1999, de când victima avea 10 ani şi până aceasta a împlinit 14 ani, când inculpatul, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cunoscând vârsta părţii vătămate, şi-a conceput şi a realizat înfrângerea voinţei acesteia.
După data revenirii părţii vătămate la domiciliu, de la bunici, unde a aceasta se refugiase, instanţele trebuiau să reţină că inculpatul a reînceput şi a desfăşurat o nouă activitate, în baza unei noi rezoluţii infracţionale.
Din analiza probelor existente în dosar rezultă metode şi acte materiale noi, ce caracterizează, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi pe planul laturii obiective, o nouă infracţiune de viol.
Aşa fiind, urmează a se reţine că, în cele două perioade menţionate, a lipsit, în principal, continuitatea pluralităţii de acte unite sub aspect subiectiv şi, astfel, nu este realizată tripla unitate cerută de lege pentru existenţa unei singure infracţiuni continuate, criticile formulate prin recursul în anulare constatându-se a fi întemeiate, sub acest aspect.
Rezultă, aşadar, că pe parcursul săvârşirii acţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, au apărut circumstanţe de fapt, cu referire la plecarea părţii vătămate de acasă şi revenirii acesteia la domiciliu exclusiv în considerarea neobligării sale în viitor la întreţinerea de raporturi sexuale cu inculpatul, potrivit declaraţiei ferme a făptuitorului şi reale, cu referire la împlinirea de către victimă a vârstei prescrise de lege, în raport cu care nu mai sunt întrunite elementele constitutive ale formei agravate a infracţiunii de viol prevăzută de alin. (3) al art. 197 C. pen.
Corespunzător celor două perioade, cu referire la vârsta părţii vătămate, actele şi lucrările dosarului relevă cert conţinutul distinct al modalităţilor de constrângere a victimei, apte a înfrânge orice împotrivire a acesteia.
Astfel, iniţial, când victima avea circa 10 ani, actele sexuale s-au realizat sub pretextul aplicării unei corecţii pentru neefectuarea corespunzătoare a temelor şcolare.
Ulterior revenirii părţii vătămate la domiciliu, după împlinirea vârstei de 14 ani, pentru înfrângerea voinţei clar exprimate a acesteia de a nu consimţi la întreţinerea de raporturi sexuale cu inculpatul, acesta a constrâns-o prin ameninţare cu producerea unui rău iminent fratelui şi mamei victimei, în sensul că îi va bate pe amândoi, iar pe aceasta din urmă o va omorî.
Aceste ameninţări, exprimând o altă poziţie subiectivă a inculpatului, coroborate cu violenţa fizică, au avut aptitudinea inducerii în conştiinţa victimei a zădărniciei oricărei opuneri şi, pe cale de consecinţă, a realizării scopului în care acestea au fost exercitate de inculpat.
Reţinând existenţa unei singure infracţiuni de viol în formă continuată, în loc de 2 infracţiuni continuate de viol, în două forme agravate, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) şi art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, prin hotărârea criticată s-a dat faptelor o greşită încadrare juridică, aceasta fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., corespunzător motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
Pe de altă parte, în raport cu ultimul act de executare săvârşit în iulie 2001 şi data intrării în vigoare a OUG nr. 89/2001, în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), recursul în anulare fiind fondat şi sub aspectul acestei critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141, cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare şi va casa hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei de viol, precum şi cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pe care le va înlătura.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică dintr-o infracţiune de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în două infracţiuni concurente de viol în formă continuată, prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În raport cu pericolul social concret al faptelor comise, cu persoana inculpatului, cu urmările produse, Curtea apreciază că o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constituie o replică socială adecvată vinovăţiei relevate de probatoriul administrat, de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.
Ca atare, Curtea va condamna pe inculpatul R.M.S. în sensul arătat.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul menţionat să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.
Drept urmare, Curtea anulează mandatul anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, conform dispozitivului, cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.M.S., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 471 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secţia penală, deciziei penale nr. 19 din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, şi deciziei nr. 2191 din 13 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul R.M.S.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei de viol şi la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pe care le înlătură.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dintr-o infracţiune de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în două infracţiuni concurente de viol în formă continuată, după cum urmează:
- în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia condamnă pe inculpatul R.M.S. la 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.;
- în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia condamnă pe acelaşi inculpat la 13 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul R.M.S. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Anulează mandatul anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 22/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
