ICCJ. Decizia nr. 25/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 25/2006
Dosar nr. 258/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 203 din 5 septembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de contestatoarea A.E., în contradictoriu cu S.N.P. P. SA, sucursala T. Bucureşti, privind drepturi salariale şi a obligat intimata, la plata drepturilor salariale avute la data încheierii protocolului de predare-primire din 7 iunie 2002, pe toată durata existenţei contractului individual de muncă.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 207/R din 11 august 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimată împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin Decizia nr. 565/R din 5 octombrie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis contestaţia în anulare formulată de intimata T. împotriva deciziei pronunţate în recurs, a anulat Decizia atacată, a admis recursul declarat de intimată împotriva hotărârii primei instanţe şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că respins acţiunea contestatoarei A.E., ca tardiv formulată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6036 din 7 iulie 2005, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de contestatoarea A.E.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatoarea A.E. a declarat recurs, cu precizarea că motivele acestuia vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate cu recurs, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat de revizuenta menţionată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege.
Este de reţinut, de altfel, că inadmisibilitatea recursului, dedusă prin interpretarea normelor procesuale menţionate, se întemeiază la data soluţionării prezentei căi de atac, pe dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005.
Potrivit textului menţionat, calea de atac a recursului este exclusă în cazul în care „instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă".
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta A.E., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta-contestatoare A.E. împotriva deciziei nr. 6036 din 7 iulie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 4376/2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 26/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
