ICCJ. Decizia nr. 24/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 24/2006
Dosar nr. 265/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 288 din 15 decembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 4102/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluţiei nr. 156/P/2004 din 22 aprilie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul nu a urmat procedura urmată de art. 275-278 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 155 din 6 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 85/2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanţe.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., soluţia de netrimitere în judecată confirmată de procurorul ierarhic superior.
Petentul nu a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Ca atare, prima instanţă a reţinut corect finele de neprimire a plângerii, constând în neparcurgerea de către petent, a procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen.
Cererea privind revizuirea deciziei nr. 155 din 6 iunie 2005 a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 182/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
S-a reţinut că cererea de revizuire a fost formulată, fără a justifica existenţa nici unuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În fine, cu privire la procedura de soluţionare a cererii de revizuire, s-a reţinut că petentul nu a respectat dispoziţiile art. 397 alin. (1) din acelaşi cod.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul B.I. a formulat contestaţie în anulare, fără a invoca nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
Acesta a susţinut că Decizia atacată pe această cale este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive.
„1. Favorizarea învinuiţilor din acţiunea principală.
2. Nerespectarea art. 32 din Legea nr. 303/2004 - Statutul magistraţilor + Codul deontologic - a completului care a emis sentinţa supusă acestei căi extraordinare de atac.
3. Îngrădirea dreptului liber la justiţie, garantat de art. 24 al Constituţiei României.
4. e.t.c.".
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual-penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părţilor din proces.
Revine, aşadar, părţii interesate, obligaţia de a exercita căile de atac în condiţiile determinate de lege.
În cauză, petentul menţionat a formulat contestaţie în anulare.
Din dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestaţiei în anulare şi cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual.
Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac în alte situaţii şi condiţii, decât cele expres şi limitativ prevăzute de legea procesual-penală.
Or, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile limitativ şi expres prevăzute de legea procesual-penală.
Prin urmare, se constată neîndeplinirea condiţiei, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestaţiei în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestaţia, este dintre cele prevăzute în art. 386".
Ca atare, excepţia pusă în discuţie din oficiu se constată a fi întemeiată şi sub acest aspect.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de B.I., ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de petentul B.I. împotriva deciziei nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 182/2005, ca inadmisibilă.
Obligă contestatorul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 247/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
