CSJ. Decizia nr. 255/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 255
Dosar nr. 67/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune în contencios administrativ, înregistrată la data de 26 iunie 1998, reclamanta S.C. S. S.R.L. Bucureşti a chemat în judecată Guvernul României, în calitate de pârât, solicitând să se dispună anularea hotărârii acestuia nr. 66 din 9 februarie 1998.
S-a învederat că prin această hotărâre a fost abrogată HG nr. 699/1990, cu caracter de act administrativ individual, prin care Primăria municipiului Bucureşti a fost autorizată să atribuie reclamantei suprafeţe de teren necesare pentru construirea unui ansamblu de clădiri tip galerii comerciale în strada Lipscani nr. 82-84, 86, 88 şi 90, corespunzând cu strada Gabroveni nr. 49, 51, 53 şi 55.
S-a relevat că Primăria municipiului Bucureşti a emis Decizia nr. 1061/1990, prin care a atribuit în folosinţa reclamantei terenurile şi clădirile proprietate de stat prevăzute în hotărârea Guvernului, menţionându-se că imobilele vor fi închiriate prin ICRAL VITAN pentru o perioadă de 20 ani cu drept de prelungire, cu obligaţia beneficiarului de a restaura clădirile de pe amplasament la forma iniţială, iar în cazul nerespectării condiţiilor impuse de Direcţia de Urbanism şi Amenajare Teritorială din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, aceasta îşi rezervă dreptul de a retrage folosinţa terenurilor.
S-a susţinut că, deşi între ICRAL VITAN şi reclamantă s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2891 din 14 decembrie 1990, reclamanta nu a putut valorifica dreptul de folosinţă asupra imobilelor şi nici să înceapă construirea ansamblului de clădiri comerciale din vina exclusivă a Direcţiei de Urbanism şi Amenajare Teritorială din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, care nu a acceptat proiectele de construcţie prezentate pe motiv că nu a fost definitivat încă planul de urbanism zonal pentru perimetrul Centrul vechi al municipiului Bucureşti.
S-a precizat, totodată, că acţiunea în reziliere a acelui contract, intentată de S.C. C.I. S.A., succesoarea ICRAL VITAN, a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6697 din 20 iunie 1994 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, care a rămas definitivă şi irevocabilă.
S-a considerat, în motivarea acţiunii, că prin HG nr. 66/1998 se încalcă legea, deoarece HG nr. 699/1990 a dat naştere contractului civil de închiriere a terenurilor şi clădirilor la care se referă, iar reclamanta a respectat în întregime acest contract, astfel că actul administrativ nu poate fi desfiinţat decât odată cu contractul civil pe care l-a generat, pe căile prevăzute de lege, adică prin acţiune în justiţie.
S-a mai subliniat că se impune să se ţină seama de existenţa hotărârii judecătoreşti irevocabile, prin care acţiunea de reziliere a contractului de închiriere a fost respinsă cu motivarea că reclamanta nu are nici o culpă pentru neînceperea lucrărilor de construcţie, vina revenind în exclusivitate Primăriei municipiului Bucureşti, care nu a definitivat planul de urbanizare zonal.
Conchizându-se, s-a cerut anularea HG nr. 66/1928, ca act administrativ individual nelegal, pe motiv că aduce o vătămare gravă drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei.
La data de 10 noiembrie 1998, Ministerul Culturii a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În acest sens, prin cererea de intervenţie s-a susţinut că abrogarea HG nr. 690/1990 era necesară, deoarece executarea construcţiilor la care se referă acel act administrativ ar fi de natură să aducă grave prejudicii patrimoniului cultural naţional, din care face parte şi Hanul Gabroveni.
Prin petiţia depusă la data de 6 aprilie 1998, reclamanta şi-a micşorat câtimea cererii, precizând că nu solicită anularea HG nr. 66/1998 şi în privinţa monumentului istoric Hanul Gabroveni, ci numai pentru celelalte imobile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 821 din 29 iunie 2000, a respins acţiunea, ca nefondată, cu motivarea că HG nr. 699 din 19 iunie 1990, publicată în Monitorul Oficial abia la data de 9 noiembrie 1992, a avut caracterul unui act normativ şi a fost în mod justificat abrogată deoarece contravenea dispoziţiilor legale atunci în vigoare.
S-a relevat că susţinerea formulată de reclamantă în sensul că, prin încheierea contractului de închiriere cu ICRAL VITAN, dispoziţia din HG nr. 699/1990 ar fi intrat în circuitul civil nu este fondată întrucât la data de 14 decembrie 1990, când a fost încheiat contractul respectiv, acea hotărâre, fiind publicată în Monitorul Oficial abia la 9 noiembrie 1992, încă nu intrase în vigoare.
S-a mai arătat că HG nr. 699/1990 nu putea produce efectele la care se referă reclamanta şi pentru că terenurile menţionate nu au putut fi identificate datorită lipsei unor anexe corespunzătoare la acea hotărâre şi nici nu erau susceptibile a face obiectul unor contracte de închiriere de natura celui invocat deoarece o parte erau incluse în domeniul public, iar altele erau revendicate de foştii proprietari.
Împotriva sentinţei reclamanta a declarat recurs, acesta fiind admis prin Decizia nr. 1477 din 16 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Ca urmare, casându-se sentinţa, s-a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost restrânsă şi s-a dispus anularea HG nr. 66 din 17 februarie 1998 cu privire la bunurile imobile atribuite în folosinţa reclamantei, mai puţin monumentul istoric Hanul Gabroveni. Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Culturii şi cultelor.
În motivarea acestei soluţii, s-a relevat prin considerentele deciziei că HG nr. 66/1998 a fost adoptată cu încălcarea dreptului de folosinţă recunoscut reclamantei printr-un act administrativ cu caracter individual, care nu mai putea fi revocat deoarece numai un act administrativ cu caracter normativ este supus abrogării.
S-a mai motivat că HG nr. 699 din 19 iunie 1990 nu putea fi abrogată deoarece, intrând în circuitul civil, a produs efecte juridice şi a generat drepturi subiective specifice altor ramuri de drept.
S-a subliniat, de asemenea, că prin sentinţa civilă nr. 6697 din 20 iunie 1994 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că neînceperea lucrărilor de consolidare şi restaurare, pe care se obliga să le realizeze, nu este imputabilă reclamantei, ci se datorează nefinalizării, de către serviciile de specialitate ale Primăriei municipiului Bucureşti, a planului de urbanism privind vechiul centru al acestui municipiu.
Invocând dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva ultimei hotărâri.
S-a susţinut că Decizia instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, s-a subliniat că HG nr. 699 din 16 iunie 1990 care privea un subiect determinat, putea să producă efecte juridice numai în măsura în care erau respectate prevederile Decretului nr. 90 din 5 februarie 1990, care, abrogând Legea nr. 63/1974, conţinea şi reglementări menite să protejeze patrimoniul cultural naţional.
S-a învederat că, în raport cu reglementările din acest decret, precum şi cu prevederile din Decizia nr. 1061 din 9 noiembrie 1990 a Primăriei municipiului Bucureşti, emisă pentru punerea în aplicare a HG nr. 699/1990, preluate în contractul de închiriere încheiat la 14 decembrie 1990, reclamanta şi-a asumat obligaţia de a restaura clădirile din ansamblul menţionat şi de a completa frontul stradal conform proiectului Institutului Proiect Bucureşti avizat de Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, urmând a începe lucrările până la data de 30 iunie 1991.
S-a mai relevat că, din moment ce HG nr. 699/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial abia la 9 noiembrie 1992, această hotărâre, ca şi contractul încheiat pe baza ei, nu ar fi putut produce afecte decât după acea dată, când însă, în raport cu prevederile art. 135 alin. (3) din Constituţia României, adoptată între timp, ansamblul imobiliar în litigiu, aflat în centrul istoric al capitalei, nu mai putea face obiectul unui contract de închiriere.
S-a mai susţinut că reclamanta nu putea beneficia de folosinţa ansamblului imobiliar menţionat şi pentru că era societate cu scop lucrativ, iar potrivit Legii nr. 69/1991, privind administraţia publică locală, imobilele aflate în patrimoniul consiliilor populare puteau fi date în folosinţă doar societăţilor şi instituţiilor de utilitate publică sau binefacere.
În fine, s-a învederat că HG nr. 66/1996 este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale existente în materia reglementată, iar distincţia făcută de instanţa de recurs în sensul că această hotărâre ar fi legală doar cu privire la Hanul Gabroveni este greşită, deoarece materialul probator administrat în cauză demonstrează că întreg ansamblul imobiliar în litigiu, identificat prin locul unde este situat şi nu prin elemente specifice bunurilor determinate individual, este declarat monument istoric şi de arhitectură.
Conchizându-se, s-a subliniat că instanţa de recurs a constatat greşit că HG nr. 699/1990 nu mai putea fi revocată, iar soluţia de respingere a acţiunii formulate de S.C. C.I. S.A. privind rezilierea contractului de închiriere a ansamblului imobiliar în litigiu nu are semnificaţia ce i s-a atribuit prin Decizia criticată.
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei.
Recursul în anulare este fondat.
În adevăr, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului”.
Rezultă, deci, că posibilitatea exercitării acţiunii în contencios administrativ este condiţionată de existenţa unui drept subiectiv încălcat printr-un act administrativ, indiferent dacă actul respectiv are caracter normativ sau individual.
În speţă, Primăria municipiului Bucureşti a fost autorizată de Guvernul României, prin HG nr. 699 din 19 iunie 1990, să atribuie reclamantei, în folosinţă, suprafaţa de teren situată în strada Lipscani nr. 82-84, 86, 88 şi 90, corespunzând cu strada Gabroveni nr. 49, 51, 53 şi 55 din Bucureşti, pentru a construi un ansamblu de clădiri tip galerii comerciale.
Pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri a Guvernului, Primăria municipiului Bucureşti a emis Decizia nr. 1061 din 9 noiembrie 1990, prin care s-a prevăzut obligaţia reclamantei de a restaura clădirile situate în ansamblul Lipscani – Gabroveni şi a completa frontul stradal la forma iniţială, „pe baza proiectelor întocmite de Institutul Proiect Bucureşti cu avizul Direcţiei Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice”, precizându-se că „în cazul în care nu vor fi respectate condiţiile impuse de Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, Primăria municipiului Bucureşti îşi rezervă dreptul de a retrage folosinţa terenului”, precum şi că lucrările trebuie începute până la data de 30 iunie 1991.
Ca urmare, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2891 din 14 decembrie 1990, prin care reclamanta şi-a asumat obligaţiile impuse prin prevederile acestei decizii.
Este de observat, totodată, că HG nr. 699 din 19 iunie 1990 nu putea produce efecte, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituţie, decât de la data de 9 noiembrie 1992, când a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că tot de la această dată putea să aibă eficienţă şi contractul încheiat între părţi, mai ales că reclamanta nu-şi respectase obligaţia de a începe lucrările înainte de 30 iunie 1991.
Aşa fiind, este evident că efectele juridice contractuale nu s-au mai produs, încât greşit s-a considerat prin Decizia pronunţată în recurs că s-ar fi produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept.
Mai trebuie avut în vedere că la data de 9 noiembrie 1992, când HG nr. 699/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial, era în vigoare Legea nr. 69/1991, privind administraţia publică locală, potrivit căreia imobilele aflate în patrimoniul consiliilor locale, cum este şi ansamblul ce face obiectul litigiului, puteau fi date în folosinţă, pe termen limitat, doar societăţilor şi instituţiilor de utilitate publică sau binefacere, iar nu şi celor cu scop lucrativ, cum este societatea reclamantă.
Rezultă, deci, că instanţa de recurs a ajuns în mod neîntemeiat la concluzia că actul administrativ de autoritate, supus controlului jurisdicţional, ar fi încălcat dreptul de folosinţă al reclamantei, recunoscut printr-un act administrativ individual, deoarece acest din urmă act nu mai putea produce efecte juridice.
În atare situaţie, abrogarea HG nr. 699/1990 nu are nici o relevanţă pentru drepturile reclamantei câtă vreme la data de 9 noiembrie 1992, când a intrat în vigoare această hotărâre, protecţia monumentelor istorice, deci şi a ansamblului în discuţie, era reglementată prin acte normative ce contraveneau dispoziţiilor acelei hotărâri de atribuire a folosinţei ansamblului respectiv unei societăţi cu scop lucrativ.
Ca urmare, HG nr. 66/1998, prin care s-a abrogat HG nr. 699/1990, a fost greşit considerată de instanţa de recurs că ar conţine dispoziţii cenzurabile pe motiv că ar constitui un act administrativ de autoritate în neconcordanţă cu reglementările legale în vigoare.
Tratamentul juridic diferit aplicat componentelor ansamblului de imobile în litigiu, în raport cu apartenenţa sau neapartenenţa acestora la construcţia propriu-zisă Hanul Gabroveni, este lipsită de temei juridic din moment ce din probele administrate a rezultat, fără echivoc, că toate construcţiile identificate sub denumirea respectivă şi terenul pe care sunt edificate au fost identificate constant ca monument istoric în totalitatea lor.
De aceea, nereieşind că reclamanta ar fi dovedit că i s-a lezat un drept al său, recunoscut de lege, prin abrogarea HG nr. 699/1990, nejustificat s-a decis înlăturarea efectelor HG nr. 66/1998, cu privire la imobilele care nu constituie construcţia propriu-zisă Hanul Gabroveni.
Ca urmare, în raport cu obiectul acţiunii formulate de reclamantă şi situaţia juridică a ansamblului arhitectural în discuţie, nici sentinţei civile nr. 6697 din 20 iunie 1994 a Judecătoriei sectorului 3, invocată ca având autoritate de lucru judecat în materie, nu i se poate da relevanţa ce i s-a atribuit prin Decizia atacată.
În consecinţă, constatându-se că soluţia instanţei de recurs este determinată de o încălcare esenţială a prevederilor legii, ceea ce a condus la rezolvarea greşită a cauzei pe fond, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa Decizia atacată şi a se respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 1477 din 16 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.R.L. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 821 din 29 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 254/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 256/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
