CSJ. Decizia nr. 252/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 252
Dosar nr. 22/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 martie 2001, reclamanta S.C. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, cerând să se dispună anularea ordinului nr. 103 din 6 martie 2001, privind încetarea raporturilor sale de muncă, reintegrarea în funcţia pe care a deţinut-o anterior, precum şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând drepturile băneşti cuvenite şi la daune morale în sumă de 25 milioane lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, fiind încadrată consilier juridic la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, a fost transferată în interesul serviciului, în aceeaşi funcţie, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, iar la data de 9 martie 2001 i s-a adus la cunoştinţă că, prin ordinul a cărui anulare o cere, au încetat raporturile sale de muncă, în conformitate cu art. 89 lit. c) din Legea nr. 188/1999, deşi nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 92 lit. d) din aceeaşi lege, respectiv, nu fuseseră reduse posturi de natura celui ocupat de ea, precum şi fără să i se fi făcut o ofertă de a lucra într-un alt loc de muncă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 705 din 29 mai 2001, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, în urma desfiinţării Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, prin HG nr. 166/2001 s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, însă cu reducerea numărului de posturi de la 70 la 50, astfel că în noua organigramă s-a prevăzut un singur post de consilier juridic, faţă de 3 asemenea posturi, câte erau prevăzute în statul de funcţiuni valabil până la 1 martie 2001.
S-a motivat că, din moment ce a avut loc reorganizarea unităţii în sensul prevederilor art. 130 lit. a) C. muncii şi s-au desfiinţat posturi de natura celui ocupat de reclamantă, iar pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în art. 131 din acelaşi cod, deoarece a înaintat Autorităţii Naţionale a funcţionarilor publici lista persoanelor disponibilizate, pentru a li se oferi locuri de muncă, ordinul contestat nu poate fi considerat nelegal.
Împotriva sentinţei, reclamanta S.C. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 701 din 22 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa, iar pe fond a admis acţiunea, dispunând anularea ordinului nr. 103/2001 şi reintegrarea reclamantei în funcţia avută, precum şi obligarea pârâtei să-i plătească acesteia drepturile băneşti de la data formulării acţiunii până la reintegrarea sa efectivă.
S-a motivat că o atare soluţie se impune datorită nerespectării condiţiei prealabile, prevăzută de art. 93 lit. d) din Legea nr. 188/1999, deoarece Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici nu a oferit reclamantei un alt post corespunzător, pe care aceasta să-l fi refuzat.
Invocând dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei pronunţate în recurs.
S-a susţinut că, neţinând seama de condiţiile care au determinat eliberarea reclamantei din funcţie, instanţa de recurs a dispus reintegrarea acesteia în funcţia deţinută anterior, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor legale privind reorganizarea unităţii, pe baza cărora a fost adoptată măsura prevăzută de art. 89 lit. c) din Statutul funcţionarilor publici.
S-a mai relevat că neoferirea unui loc de muncă reclamantei, de către Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici, nu poate atrage răspunderea pârâtei deoarece aceasta a dovedit bună credinţă prin solicitarea sprijinului şi nici nu are posibilitate de control cu privire la îndeplinirea unei atari cerinţe de către o altă autoritate.
Conchizându-se, s-a subliniat că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea potrivit art. 133 C. muncii atunci în vigoare, deoarece a cerut sprijinul organului competent, pentru a fi angajaţi pe posturi corespunzătoare toţi funcţionarii disponibilizaţi în urma reorganizării şi reducerii de personal.
S-a arătat că, faţă de reglementarea existentă în materie, dovada refuzului de ofertă în cazul funcţionarilor publici nici nu ar putea fi făcută întrucât ar însemna ca orice restructurare a unei autorităţi sau instituţii publice să fie lipsită de efectele ce le implică prevederile referitoare la reducerea personalului unităţii respective.
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei pronunţate prin sentinţă.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, cu un număr de 70 posturi, a fost desfiinţat prin OUG nr. 2/2001.
Prin HG nr. 166 din 18 ianuarie 2001 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, căreia i s-au stabilit numai 50 posturi. Prin art. 13 din această hotărâre a fost acordat un termen de 45 zile pentru încadrarea personalului instituţiei desfiinţate în numărul de posturi aprobat pentru instituţia înfiinţată.
Ca urmare, pentru perioada 18 ianuarie – 11 martie 2001, toţi salariaţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor au fost transferaţi în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Totodată, pentru a se încadra în organigrama cu numai 50 posturi, conducerea noii instituţii, conformându-se prevederilor OUG nr. 2/2001 şi art. 13 din HG nr. 166/2001, a acordat reclamantei, începând cu data de 19 februarie 2001, preaviz de 15 zile calendaristice, în vederea încetării raporturilor de muncă la 7 martie 2001.
Este de observat că, pentru perioada 18 ianuarie 2001 – 1 martie 2001, postul în care reclamanta a fost încadrată la noua instituţie a existat în baza art. 13 din HG nr. 166/2001 şi a transferului realizat cu consimţământul acesteia, în baza cărora a avut loc transferul în interesul serviciului, în funcţia de consilier juridic, numai pentru acea perioadă strict determinată.
Or, din moment ce prin HG nr. 166/2001 s-a prevăzut reducerea numărului de posturi al instituţiei anterioare, de la 70 la 50, iar ca urmare au fost desfiinţate mai multe posturi, printre care şi cel ocupat de reclamantă, în noua organigramă şi în statul de funcţii valabil de la 1 martie 2001 fiind prevăzut un singur post de consilier juridic, faţă de trei consilieri juridici, câţi fuseseră la instituţia desfiinţată, este evident că a avut loc o reorganizare în sensul dispoziţiilor art. 130 lit. a) C. muncii atunci în vigoare şi că, în cadrul acesteia, s-au desfiinţat posturi de natura celui în care reclamanta a fost încadrată.
Mai mult, din adresa nr. 3577 din 22 martie 2001, a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, rezultă că pârâta şi-a îndeplinit şi obligaţia decurgând din art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, care este de diligenţă, prin aceea că, la data de 12 februarie 2001, a înaintat autorităţii respective lista cu persoanele disponibilizate, pentru a li se oferi locuri corespunzătoare de muncă.
În atare situaţie, în mod corect s-a apreciat de prima instanţă că este legal ordinul nr. 103 din 6 martie 2001, prin care conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, întemeindu-se pe prevederile art. 89 lit. c) din Legea nr. 188/1999, a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei.
În această privinţă, dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, la care se face referire prin considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs, nu justifică infirmarea ordinului emis de pârâtă cât timp în conformitate cu dispoziţiile menţionate, coroborate cu prevederile art. 89 lit. c) din aceeaşi lege, reorganizarea instituţiei a fost reală, iar obligaţia de a se solicita sprijinul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru încadrarea reclamantei într-un post corespunzător vacant, la o altă instituţie, a fost îndeplinită.
Sub acest aspect, în cazul refuzului persoanei disponibilizate de a accepta oferta Autorităţii Naţionale a Funcţionarilor Publici, Statutul funcţionarilor publici nu conţine nici o prevedere care să oblige pe angajator să-i ofere un alt post, astfel că solicitarea sprijinului acelei autorităţi pentru încadrarea persoanei respective în muncă este suficientă, nefiind necesar să fie urmată şi de alte diligenţe.
De altfel, pentru ipoteza în care eliberarea din funcţie se dispune pe motiv că autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea, prevăzută în art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999, nici nu este instituită condiţia ca funcţionarul public să fi refuzat oferta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de a fi încadrat într-un post.
Cum este necontestat faptul că prin OUG nr. 2/2001 a fost desfiinţat Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, la care reclamanta a ocupat postul de consilier juridic, iar transferarea sa pe un alt post, la nou înfiinţata Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, s-a făcut, pe baza acordului ei scris, numai până la data de 1 martie 2001, este evident că acestei autorităţi nici nu-i mai revenea obligaţia de a o include pe lista de disponibilizaţi înaintată Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Aşa fiind, în lipsa unor temeiuri care să justifice anularea ordinului nr. 103 din 6 martie 2001, emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, se impune a se constata că soluţia de respingere a acţiunii, adoptată de prima instanţă, este temeinică şi legală, iar infirmarea acesteia, de către instanţa de recurs, nu se justifică.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa Decizia atacată şi a se respinge recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva sentinţei prin care prima instanţă a respins acţiunea formulată de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 701 din 22 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva sentinţei civile nr. 705 din 29 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 251/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 253/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
